În perioada post-bipolară, progresul tehnologic și social, precum și perspectiva dezvoltării accelerate a inteligenţei artificiale generează o presiune puternică asupra resursei umane. În domeniul militar, o viziune integrativă asupra rolului factorului uman, care să combine nevoia permanentă de perfecționare, impactul mediului tehnologic și noile forme de manifestare a conflictelor, s-a dezvoltat încă din primul deceniu al secolului 21.
Progresul tehnico-științific în domeniul securității naționale a obligat la reconceptualizarea performanței umane, considerată a fi „capacitatea persoanei, ca unitate şi entitate biologică, de a face faţă, de a se adapta, la condiţii deosebite, condiţii care depăşesc „parametrii funcţionali” pentru care omul este condiţionat ontologic şi genetic. Depăşirea parametrilor poate fi adversă (condiţii de mediu extreme, stres ridicat etc.) sau intenţională (sportul de performanţă, activităţi solicitante fiziologic sau mental etc.)”[1]. Prin definiție, conceptul de optimizare sau augmentare a performanței accentuează faptul că se adresează unor persoane sănătoase, aspect esențial care îl diferențiază de un demers preventiv, diagnostic, terapeutic, regenerativ sau estetic: „…este un domeniu emergent care are drept obiective explorarea metodologiilor terapeutice medicale sau de reabilitare, precum strategii, medicamente și proteze artificiale externe a căror destinație principală este să compenseze diminuarea sau lipsa unei funcții, cu scopul de a crește/augmenta abilitățile fizice și cognitive ale indivizilor sănătoși, dincolo de nivelul caracteristic al performanțelor fiziologice în condiții de sănătate”[2].
Această viziune reprezintă atât un nou capitol în care factorul uman este adaptat cerințelor de securitate națională, cât și un demers prospectiv care are în vedere estimările privitoare la rolul și tehnologia militară a anilor 2050. Evenimentele în care au fost implicate forțele militare ale Statelor Unite ale Americii în ultimele decenii, precum conflictele din Afganistan, Irak, Siria, războiul global împotriva terorismului, au contribuit la validarea conceptului și accelerarea cercetărilor în domeniul optimizării factorului uman.
O coagulare inițială a acestei viziuni a avut loc în Statele Unite ale Americii în anul 2005 odată cu publicarea raportului „Human Performance Optimization and Military Missions”[3], care a utilizat rezultatele interviurilor cu ofițeri din patru mari unități operaționale, medici militari, cercetători care au lucrat pentru Departamentul de Apărare al SUA (Departament of Defense – DoD) în domeniul performanței umane. În acest raport, optimizarea performanței umane a fost definită drept „aplicarea și administrarea, într-o manieră relativ precisă, controlată și combinată, pe termen scurt sau îndelungat, a unor substanțe sau dispozitive cu scopul de a optimiza performanțele unei persoane sau colectiv militar (unități)”.
Consecința acestui raport a fost solicitarea de a organiza în anul 2006 conferința „Human Performance Optimization in the Department of Defense: Charting a Course for the Future”, al cărei scop a fost dezvoltarea unui plan strategic pentru implementarea conceptului de „îmbunătățire a performanțelor umane” (Human Performance Optimization – HPO) la nivelul Departamentului de Apărare.
Încă din această etapă s-a considerat că potențialul conceptului implică o largă adresabilitate în cadrul forțelor armate, astfel că au existat reprezentanți din cadrul tuturor armelor, ofițeri de stat-major, medici militari, cercetători. Au existat cinci paneluri de lucru – suplimente alimentare și alte metode de autoîmbunătățire, leadership și lucrul în echipă, antrenament fizic, dispozitive, abordări inovatoare – ale căror prezentări au fost utilizate pentru a creiona un cadru general, utilizat a doua zi în timpul unui scenariu de conflict[4].
Cu această ocazie s-a convenit să se definească și să se standardizeze vocabularul utilizat, să se realizeze o campanie de promovare la toate eșaloanele superioare ale Departamentului de Apărare și să se propună teme de cercetare pliate pe cerințe specifice cu produse finale care să poată fi operaționalizate.
Temele abordate în cadrul acestui concept vizau creșterea rezilienței mentale și fizice în condiții de antrenament și de luptă, accelerarea recuperării, reducerea accidentărilor și a bolilor contractate în cadrul serviciului militar, accelerarea transferului de tehnologie din faza de cercetare în prototipuri operaționale, îmbunătățirea contribuției factorului uman la succesul misiunilor, asigurarea supremației SUA în domeniu[5].
În urma acestei conferințe s-au realizat o serie de pași privind realizarea unei noi definiții a conceptului de optimizare a performanței umane și stabilirii unei tematici de cercetare care să fie integrată în cadrul cercetării medicale militare a SUA. Demersul a fost critic, în special prin efortul de definire a conceptului și stabilirea unei terminologii operaționale, prin sublinierea ideii de interdisciplinaritate și îmbunătățire a strategiilor de comunicare. Astfel, terminologia trebuie să răspundă solicitărilor practicienilor, să fie detaliată, însă să nu fie limitată la domeniul medical, ci să surprindă și dimensiunile juridice, culturale și comunitare.
În opinia organizatorilor conferinței, interoperabilitatea terminologiei presupune delimitarea de alte concepte deja în uz și discriminarea între termeni similari sau identici, însă utilizați în contexte diferite (militar versus civil), precum și discernerea între intervenția terapeutică (administrată bolnavilor) și cea de îmbunătățire (aplicată la persoane sănătoase) de-a lungul timpului.
Un alt aspect esențial s-a dovedit a fi identificarea și adoptarea la scară largă a unor indicatori descriptivi pentru performanțele fizice și cognitive, scale și normograme, stabilirea unor protocoale de cercetare și testare, criterii de participare și limite etice, circuite și etape diagnostice, de optimizare și augmentare/îmbunătățire accelerată.
În anii următori, o serie de documente elaborate de organisme ale Armatei SUA, pe care le vom menționa în continuare, au contribuit la cristalizarea unor direcții de cercetare, dezvoltare și implementare a conceptului de optimizare a performanțelor umane. S-a constatat importanţa corelării optimizării fizice și cognitive cu cea a strategiilor preventive ale accidentărilor și programelor de reziliență sau refacere, în special în cadrul forțelor active și disponibilizate în teatrele de conflict.
Un progres semnificativ s-a realizat în anul 2008 prin înființarea 711th Human Performance Wing (711 HPW) situată la baza aeriană Wright-Patterson. Misiunea acestei unități este de a promova și dezvolta soluții destinate îmbunătățirii performanțelor umane pentru personalul care evoluează în aer, spațiu și ciberspațiu, prin cercetare, educație și consiliere. Principalele arii de interes sunt reprezentate de evaluarea stării de sănătate (fizice, psihologice, cognitive, comportamentale) și a performanțelor personalului navigant, colaborarea om-mașină, strategii protective și de reziliență, educația și antrenamentul[6].
Unitatea responsabilă de implementare a conceptului HPO în cadrul Marinei SUA este Unitatea de Cercetare Medicală Navală (NAMRU-D), lider mondial în domeniile pregătirii aeromedicale și toxicologiei[7].
O altă instituție implicată în evaluarea tendințelor de evoluție a mediului de securitate, anticiparea necesităților combative pentru următorii 15-30 de ani, dezvoltarea de programe avansate de luptă și care prezintă și o dimensiune HPO este United States Marine Corps Warfighting Laboratory/Futures Directorate (MCWL)[8]. În cadrul acestui organism, remarcăm în special proiectul The Marine Corps Science Fiction Futures, al cărui scop este de a combina prognozele despre evoluția fizionomiei conflictelor cu gândirea creativă de tip sci-fi, într-un efort valorificat analitic și în termeni de imagine.
Alte instituții implicate în promovarea HPO la nivelul forțelor armate ale SUA sunt: The 18th Aerospace Medicine Squadron[9] prin intermediul ‘human performance training teams’ (HTPP), Directoratul pentru biosisteme și antrenamentul performanței umane (HPTBD)[10], Centrul pentru Resurse referitoare la Performanţa Umană (Human Performance Resource Center-HPRC)[11], o componentă educațională a Consorțiului pentru Sănătate și Performanţă Militară (CHAMP), Brain Fitness Center[12] (în cadrul Spitalului Militar Walter Reed), Centrul pentru Performanţă Augmentată[13] (Academia Militară West Point), Soldier Squad Performance Research Institute (S2PRINT). Alianța colaborativă tehnologică pentru cogniţie și neuroergonomie[14]. Alături de aceste organisme permanente, s-au dezvoltat multiple parteneriate de cercetare militaro-civile, în special cu universități sau corporații.
O nouă viziune a optimizării factorului uman a fost articulată în anul 2014 prin implementarea programului „Dimensiunea Umană” (Human Dimension), componentă a viziunii Forța 2025. Implementarea generalizată a HPO este considerată a fi parte a răspunsului de flexibilizare a forțelor militare într-o lume aflată în rapida schimbare, cu o dinamică complexă și un grad crescut de incertitudine.
Scopul acestei inițiative a fost de a stabili un cadru general pentru evaluarea, integrarea și sincronizarea resurselor de training și educaționale, științifice și tehnologice, abordărilor medicale holistice și politicilor de resurse umane, programelor etc. în scopul susținerii profesiilor militare. În acest document, HPO a fost definită drept „un proces încare sunt utilizate cunoașterea, aptitudinile și tehnologiile emergente, cu scopul de a îmbunătăți și păstra capacitățile individuale ale militarilor și ale organizațiilor militare pentru a efectua sarcini esențiale”[15].
Eforturile de implementare a HPO presupun acțiuni simultane și integrate la nivelul individului, echipei și instituțiilor. Principalele domenii de acțiune vizate de Dimensiunea Umană sunt dominanta cognitivă, antrenamentul realist, agilitatea instituțională. Dominanta cognitivă accentuează nevoia dezvoltării capacităților de reziliență, a calităților de leadership și a adaptabilității. Antrenamentele realiste subliniază importanţa muncii în echipă și capacitatea de a insera complexitatea situațiilor din mediul de luptă în pregătirea militară.
O atenție deosebită este acordată evitării accidentărilor, care devin mai frecvente și uneori mai grave și costisitoare în încercarea de a optimiza performanțele fizice. Agilitatea instituțională devine esențială prin importanţa demersului prospectiv, cultivarea inovației, înlăturarea timpilor inerțiali, identificarea și atragerea persoanelor talentate, accelerarea ciclurilor de pregătire[16].
O oportunitate pentru integrarea HPO în mediul militar, care a contribuit și la creșterea complexității și a gradului de sofisticare, s-au dovedit a fi și inițiativele președintelui Barack Obama în domeniul medical – BRAIN (2013) și Medicina de Precizie (2015). Deși nu se adresează în mod direct optimizării performanțelor, totuși o serie de teme de cercetare militare au putut fi avansate și au primit finanțare în cadrul acestor inițiative[17].
În opinia organizatorilor conferinței, acest proces de transformare profundă, la nivelul forțelor armate ale SUA, și suportul tehnologic au fost asigurate de organizații R&D precum DARPA și ulterior IARPA, care au inițiat încă din anul 2006 programe speciale de cercetare pentru îmbunătățirea performanțelor unor categorii de militari (piloți, forţe speciale, analiști de intelligence etc.).
Retrospectiv, putem distinge trei abordări complementare – maximalizarea optimizării funcționale în cazul unui sistem biologic, ciborgizarea (utilizarea interfețelor om-mașină, a exoscheletelor, roboților militari) sau maximalizarea unor procese psihologice (individuale) sau sociologice (echipe, grupuri mai mari). După cum se va observa, un segment aparte va fi reprezentat de programele destinate îmbunătățirii funcțiilor senzoriale, cognitive și echilibrului emoțional, inițiative pe care le vom detalia în continuare[18].
În cadrul primei abordări s-a pornit de la premisa că limitele maximale ale celulei și țesutului biologic sunt finite și încercările de maximalizare a performanței pot produce modificări distructive ireversibile, astfel că accentul a fost pus pe identificarea unor abordări inovatoare. De exemplu, programul ElectRx are drept scop îmbunătățirea performanțelor fizice și mentale prin stimularea precisă a sistemului nervos periferic, concretizată sub forma unor strategii de neuromodulare și neurofeedback, care să permită o refacere și optimizare a performanțelor într-un timp mai scurt[19].
„In vivo Nanoplatforms” încearcă să dezvolte clase noi de nanoparticule biocompatibile adaptative care să permită o monitorizare distribuită, persistentă și lipsită de riscuri atât în interiorul corpului uman (biologic, în extensie), cât și la nivelul mediului înconjurător[20]. Un alt proiect, „Safe Genes”, studiază posibilitatea de a crea un set de soluții modulare și adaptabile care să permită implementarea unor tehnologii de editare genomică, inclusiv de corectare a unor defecte genetice sau inserare a unor gene care să producă un fenotip mai performant (de exemplu prin utilizarea tehnologiei CRISPR–Cas9). Aplicarea la oameni a terapiilor genetice în scop de augmentare este încă restricționată din punct de vedere legal, însă există deja preocupări avansate în domeniu[21].
O altă direcție de cercetare a fost și Systems-Based Neurotechnology for Emerging Therapies (SUBNETS), adresat în special veteranilor cu patologii neuropsihologice. Obiectivele sale constau în dezvoltarea unor strategii de neurostimulare externă terapeutică, simultan cu înregistrarea multicanal a răspunsului la nivel cerebral. Aceste tehnologii sunt utilizate într-o formă ușor modificată și pentru neuroaugmentare (stimulare magnetică și electrică transcraniană)[22].
Probabil că cele mai vizibile în plan public și mai interesante din punct de vedere științific sunt programele destinate optimizării performanțelor prin ciborgizare. Au fost abordate mai multe fațete ale fenomenului, aflat însă încă în faza emergentă și experimentală, dar considerat a reprezenta segmentul cel mai promițător ca beneficii, dezvoltare și profit comercial. De exemplu, programul „The Agile Teams” (A-Teams) a încercat să descopere, testeze și demonstreze o serie de legi matematice care să poată fi generalizate pentru realizarea echipelor om-mașină și a performanțelor pe care acestea le pot dezvolta în medii dinamice, necunoscute[23].
Programul HAPTIX are în vedere realizarea unor interfețe neurale utilizate pentru proteze bionice care să ofere un feedback prin intermediul unui implant la nivelul nervilor periferici. Deși se adresează în special veteranilor răniți, această tehnologie poate fi utilizată și pentru augmentare senzorială sau sinestezie[24]. Acest program vine în completarea inițiativei „Revolutionizing Prosthetics”, în care au fost dezvoltate două tipuri de proteze modulare bionice antropomorfice, ale căror versiuni perfecționate sunt deja în uz[25].
Un program îndelung mediatizat a fost și „Restoring Active Memory” – RAM care are drept scop realizarea unei neuroproteze wireless implantabile, de tip interfață creier-computer, care să poată fi utilizată atât în scop restaurativ (medical, în cazul veteranilor cu leziuni neurologice), cât și augmentativ. Deși s-au înregistrat unele progrese remarcabile, în special în domeniul analizei encefalografice de mare acuratețe și al microelectrozilor, totuși neuroprotezele implantabile hipocampice rămân încă un deziderat[26].
Interesul pentru HPO a fost extins și la nivelul aliaților SUA, însă nivelul de finanțare și obiectivele sunt la o scară sensibil mai redusă. În afara colaborărilor bilaterale, acest efort s-a concretizat la nivelul NATO în simpozionul „Human Performance Enhancement for NATO Military Operations”, organizat în anul 2009, la Sofia. Scopurile întâlnirii au fost explorarea posibilităților teoretice și a limitelor etice asociate conceptului HPO care pot fi aplicate în cadrul operațiunilor NATO.
Concluziile acestei întâlniri au reliefat faptul că tehnologia de augmentare a performanțelor nu este încă operațională, nu sunt formulate propuneri de cercetare concrete, nu este stabilit un cadru etic și nu sunt dezvoltate sinergii la nivelul statelor NATO în această direcție. Recomandările emise au încercat să clarifice unele aspecte și să reducă decalajul în acest domeniu: stabilirea unor bareme separate care să desemneze starea de fitness și sănătate de standardele de performanţă, elaborarea unui cadru etic minimal, realizarea unor programe de cercetare medicale între armatele NATO pe această tematică, stabilirea unui fundament de la care să fie realizate programele de HPO destinate trupelor operaționale[27].
Chiar dacă nu au mai existat întâlniri pe tema HPO, totuși unele aspecte incluse sau asociate conceptului au fost dezbătute cu ocazia altor simpozioane NATO: Human-Autonomy Teaming: Supporting Dynamically Adjustable Collaboration[28] (2014), Improving Human Effectiveness Through Embedded Virtual Simulation[29] (2014), Assessment of Augmentation Technologies for Improving Human Performance[30] (2017).
Relevant este și faptul că în toamna anului 2019 pe site-ul Science and Technology Organization (STO-NATO)[31] putem identifica 14 proiecte aflate în desfășurare care se referă sau prezintă și o componentă HPO. Temele abordate de aceste proiecte sunt diverse și au un pronunțat caracter multidisciplinar: monitorizarea stresului piloților prin intermediul interfețelor creier-computer, realizarea de contramăsuri la încărcarea cognitivă prelungită și/sau deprivarea de somn în condiții operaționale, „etica operațională”, utilizarea tehnologiei blockchain în cazul senzorilor medicali purtabili/mobili, identificarea și prevenția leziunilor organice datorate utilizării navelor marine de mare viteză etc.
În mediul civil, cea mai importantă agenție din SUA implicată în cercetarea HPO este National Aeronautics and Space Administration (NASA) în special prin programul de cercetare al factorului uman (The Human Research Program – HRP[32]). Domeniile prioritare de studiu au în vedere factorii care afectează sănătatea și performanța echipajelor în condiții de izolare prelungită, expunere la radiații cosmice, efectele biologice generate de microgravitaţie etc.
[1] Pierre Joseph de Hillerin, Vlad Valeanu, Radu Dop, Conceptul HUP. disponibil la http://www.hup.ro/documente/conceptul%20hup.pdf.
[2] Giovanni Di Pino, Angelo Maravita, Loredana Zollo, Eugenio Guglielmelli, Vincenzo Di Lazzaro, Augmentation-related brain plasticity. Front Syst Neurosci. 2014; 8: 109, disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4052974/.
[3] Russell A., Julkley B., Grafton C, Human Performance Optimization and Military Missions,Raport final, ONA, GS-10F-0297K, 2005.
[4] Stephen Muza, Mallory Roussel, Fit, nourished and resilient, 31.01.2018, disponibil la https://www.army. mil/article199870/fit_nourished_and_resilient.
[5] Patricia A. Deuster, Francis G. O’Cormor, Kurt A. Henry, Valene E. Martindale, Laura Talbo, Wayne Jonas, Karl Fnedl, Human Performance Optimization: An Evolving Charge to the Department of Defense, Military Medicine, no. 172, 2007, disponibil lahttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18062384.
[6] https://www.wpafb.af.mil/afrl/711HPW/
[7] https://www.med.navy.mil/sites/nmrc/Dayton/Pages/FixedHome.aspx
[8] https://www.mcwl.marines.mil/Divisions/Futures-Assessment/
[9] https://www.airforcemedicine.af.mil/MTF/Kadena/About-Us/
[10] https://www.acq.osd.mil
[11] https://www.hprc-online.org
[12] https://www.wrnmmc.capmed.mil
[13] https://www.westpointaog.org/file/Human-Performance-Lab-Brochure.pdf
[14] http://cancta.net/
[15] http://usacac.army.mil/sites/default/files/documents/cact/HumanDimensionWhitePaper.pdf
[16] Malish R.G., The Importance of the Study of Cognitive Performance Enhancement for U.S. National Security, Aerospace Medicine in Human Performance, 01.08.2017, vol.88(8), pp. 773-778, disponibil lahttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/28720188.
[17] Russell A., Deuster P.A., Human Performance Optimization and Precision Performance: The Future of Special Operations Human Performance Efforts,J Spec Oper Med., 2017, no. 17(1), pp. 80-89, accesibil online la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/28285485.
[18] http://opencatalog.darpa.mil/
[19] https://www.darpa.mil/program/electrical-prescriptions
[20] https://www.darpa.mil/program/in-vivo-nanoplatforms
[21] https://www.darpa.mil/program/safe-genes
[22] https://www.darpa.mil/program/systems-based-neurotechnology-for-emerging-therapies
[23] https://www.darpa.mil/program/agile-teams
[24] https://www.darpa.mil/program/hand-proprioception-and-touch-interfaces
[25] https://www.darpa.mil/program/revolutionizing-prosthetics
[26] https://www.darpa.mil/program/restoring-active-memory
[27] Seminarul „Human Performance Enhancement for NATO Military Operations”, Sofia, 2009, disponibil la http://www.dtic.mil/dtic/tr/fulltext/u2/a562561.pdf.
[28] NATO STO. Kick-off of the HFM-247 Task Group on Human-Autonomy Teaming: Supporting Dynamically Adjustable Collaboration, 21.05.2014, disponibil la https://www.sto.nato.int/Lists/STONews Archive/DispForm.aspx?ID=77.
[29] https://www.sto.nato.int/…/STO…/$$TR-HFM-165-ALL.pdf
[30] https://www.sto.nato.int/Lists/test1/activitydetails.aspx?ID=16429&Source=https%3A%2F%2Fwww% 2Esto% 2Enato%2Eint%2FLists%2Ftest1%2Fwebview%2Easpx%23mainContent&IsDlg=1
[31] https://www.sto.nato.int/
[32] https://www.nasa.gov/hrp/elements/hfbp
