Curente de gândire
Dezvoltarea fără precedent a computerelor și limbajelor de programare, până la stadiul de inteligenţă artificială, reprezintă una dintre principalele linii de forță ale dezvoltării accelerate promise de fenomenul globalizării-liberalizării. În societatea de tip occidental, revoluţia tehnologiilor informaţionale a determinat ca informaţia să devină un factor de putere şi un bun colectiv: cunoaşterea şi informaţia, ca resurse strategice, se amplifică pe măsura accelerării istoriei şi a evoluţiilor mijloacelor de comunicare prin explozia tehnologică.
Societatea postindustrială a devenit un proiect de civilizaţie ajunsă în stadiul de templozie şi se declară incompatibilă cu practicile de închidere şi refuz al comunicării. La rândul lor, bunurile informaţionale au devenit obiecte ale tranzacţiei, fenomen care însă trebuie să ţină seama de faptul că sunt nedeterminate sub aspectul valorii şi că informaţia despre bunurile informaţionale nu poate fi diseminată fără a-i afecta raritatea – proprietate pe care se bazează valoarea sa. Nu în ultimul rând, modul în care este percepută avuţia s-a schimbat, ea devenind, mai presus de toate, o acumulare de posibilităţi care contribuie la creşterea gradelor de libertate în contextul constrângerilor generate de un mediu concurenţial.
Tot fenomenului globalizării i se atribuie şi favorizarea apariţiei noilor „imperii nonteritoriale”[1] prin: proliferarea şi impactul tehnologiilor informaţionale asupra capacităţilor militare ale statelor și manifestarea conflictelor specifice societăţii informaţionale, generate de vectorii tehnologici ai războaielor hibride/neconvenționale.
Virtualizarea şi avatarizarea produselor, revoluţia industrială generată de internet, utilizarea monedelor digitale dereglementate, apariţia serviciilor de sharing economy (economie colaborativă), utilizarea la scară globală a reţelelor de socializare contribuie la apariţia unor forme sociale de organizare transnaţională, în special prin dezvoltarea unei clase creative, dedicată progresului economic şi social. Deşi această „inimă” este încă geolocalizată în zona Silicon Valley (cca 3 milioane de indivizi, sub 0,1% din populația lumii, dar care au inițiat și dezvoltat companii în valoare de peste 100 miliarde USD[2]), o clasă de hipernomazi („hiperclasă”), localizaţi în special în „inimile” lumii policentrice, vor exercita o influenţă determinantă asupra modului de viaţă al celor care se vor strădui să o imite[3].
Această clasă reprezintă inversul diasporei – persoane localizate oriunde pe glob, cetăţeni ai lumii globalizate, ale căror interese similare (deşi frecvent vor fi acerbi competitori) îi vor determina să se întâlnească într-un spaţiu fizic comun[4]. Puterea şi influenţa acestei hiperclase descătuşate de constrângerile cotidiene vor merge până la crearea unei reţele private de microstate (tehnoparadisuri tip orașe-cetate) sau a altor forme de organizare dereglementate, în fapt prototipuri ale formelor de organizare ale elitei globale[5].
Dezvoltarea infrastructurii electronice în numele descentralizării şi hedonismului individual va avea drept consecinţă paradoxală crearea instrumentelor de hiper- şi autosupraveghere, utilizate de state şi instituţii de reglementare (financiare, economice) transnaţionale. Aceste mărci ale prevalenţei legilor economice asupra celor democratice sunt, în opinia unor autori, încă o modalitate prin care statele vor fi private de monopolul asupra utilizării formelor de constrângere, fapt care va contribui în mod esenţial la slăbirea şi eventuala deconstrucţie a lor[6].
Lumea virtuală, o revoluţie al cărei impact a fost comparat cu cel al apariţiei tiparului, va servi iniţial întăririi puterii unor state, ca apoi să contribuie la demolarea lor, prin distrugerea a tot ce nu este capitalism şi transformarea lumii într-o uriaşă piaţă, al cărei destin nu va avea nicio legătură cu cel al naţiunilor. La nivel individual, această schimbare se va traduce printr-o libertate personală extinsă neîncetat şi o singurătate în care individul se va conforma aparent doar propriilor capricii şi dorinţe, de fapt, doar normelor ce fixează exigenţele propriei supravieţuiri[7].
Ca o consecinţă a acestei reontologizări a mediului nostru de viaţă, ne desfăşuram activitatea într-o anvelopă informaţională care este sincronizată (în timp), delocalizată (în spaţiu) şi corelată (în ceea ce priveşte interacţiunile). Dominarea liniilor de forţă intangibile ale infosferei va permite controlul asupra probabilităţii de materializare a evenimentelor în spaţiul real (deci şi anticipare şi influenţare), dobândind capacitatea de a proiecta, în mod conştient, voinţa proprie în planul realităţii, modificând fizionomia viitorului şi percepţia istoriei într-un interval temporal. Astfel, din multiplii viitori posibili, pot fi selectaţi doar cei dezirabili[8].
Fermentul ideologic care promovează aceste schimbări este format dintr-un melanj de abordări filosofice care oferă ideii de progres radical întâietate în defavoarea unor abordări mai tradiționaliste și conservatoare. Se preferă astfel asumarea riscului implementării rapide și la scară largă a tehnologiilor inovatoare („…automatizarea obiectivelor omenești pentru a le face executabile pentru mașini”[9]) cu prețul tensiunilor sociale, fluctuațiilor economice, crizelor financiare și politice. Din perspectiva temei pe care o abordăm menționăm doar trei curente de gândire avangardiste, precum dataismul, transhumanismul și singularitarismul.
Prin intermediul dataismului este subliniată importanța și valoarea informației pentru dezvoltarea civilizației umane. Deși termenul a fost patentat de către editorul David Brooks în New York Times în anul 2013, acesta a fost operaționalizat de către istoricul israelian Yuval Noah Harari care consideră că „Dataismul declară că Universul consistă din fluxuri de date, iar valoarea oricărui fenomen sau entitate este determinată de contribuția sa la procesarea datelor”[10]. Unul din scopurile principale ale dataiştilor este de a crea substratul tehnologic care să permită conectarea tuturor ființelor și obiectelor într-un mod cât mai eficient. În acest cadru de gândire viața însăși este algoritmică și depinde de accesul neobstrucţionat la fluxurile informaționale, astfel că cel mai mare „păcat” este reprezentat de secretizarea, ascunderea, compartimentarea etc. informației. Libertatea informației, văzută ca o proprietate intrinsecă a sa mai degrabă decât un îndemn pentru utilizatorul sau beneficiarul informației, reprezintă bunul suprem. Finalitatea acestei doctrine o reprezintă realizarea Internetului lucrurilor (IoT) sub forma unei gigante „rețele a lucrurilor” cu acoperire galactică. Acest lucru va dobândi statutul de zeitate. De altfel, dataismul este răspândit și agreat în special în cadrul comunităților de programatori și hackeri, responsabili uneori de incidente de securitate informatică ce vizează „eliberarea” informației din bazele guvernamentate sau corporatiste.
Contestatarii dataismului sunt de opinie că o astfel de abordare validează ideea că algoritmii complecşi, care se pot auto-actualiza prin diverse metode de machine-learning și a căror înțelegere completă este foarte dificilă, dar mai ales sunt lipsiți de viață și conștiință, sunt validați și li se oferă întâietate în generarea deciziilor care reprezintă substratul vieții sociale a comunității (umane). Oamenii sunt considerați doar instrumente de realizare a IoT și eventual vor fuziona cu această rețea în calitate de subcomponentă, iar identitatea umană se va dilua până la dispariție[11].
Transhumanismul este perceput mai degrabă ca o platformă de abordări dominate de un optimism tehnologic exagerat care consideră inteligența (umană sau non-umană) drept o virtute supremă. Obiectivele sunt extrem de ambițioase deși dispersate, însă cu o frecvență crescută sunt menționate prelungirea vieții umane și a calității acesteia, ciborgizarea radicală până la dematerializare (virtualizare totală), augmentarea maximală a intelectului uman prin toate mijloacele disponibile – biologice, fuziune om-mașină, emulare completă în mediul electronic etc. și colonizarea spațiului cosmic (LEO, Sistem Solar, deep space)[12].
În unele colectivități tehnofile (în special în Statele Unite – campusuri universitare, grupuri de pasionați de sci-fi, Silicon Valley) transhumanismul are un statut asemănător cu cel al unui curent religios agnostic postmodern de tip „New Age” elitist. Probabil că stimulat și de creșterea rapidă a ponderii producătorilor și consumatorilor de înaltă tehnologie și servicii informatice sofisticate, transhumanismul prezintă valențe politice tot mai evidente în țările dezvoltate (ex. U.S. Transhumanist Party[13]).
Influențați de acest curent, mulți tineri care îmbrățișează cultura de hacking etic au realizat experimente complexe cu resurse limitate în încercarea de a rezolva uneori probleme de anvergură precum utilizarea tehnicii CRISPR, augmentarea performanțelor fizice, diverse forme de ciborgizare. Acești biohackeri sunt adepți ai conceptului de „sursă deschisă” și au tendința de a ignora reglementările și drepturile de autor sau ierarhiile bazate pe tradiţie, rang sau titluri.
O abordare echilibrată a transhumanismului respectă exercițiul de gândire prospectivă și anticipativă, ca și curent cultural contemporan al generației Y, însă ponderează unele din obiectivele transcendentale, cu atât cu cât sunt parte a condiției umane (abolirea morții, programarea genetică in vitro, dematerializare etc.). Ignorarea aproape în totalitate a prețului societal și uman plătit pentru dezvoltarea tehnologică în ultimele secole, accidentele tehnologice majore – deloc improbabile în viitor –, face ca transhumanismul să rămână într-o zonă a utopiei și naivității. Improbabilitatea sau imposibilitatea unor obiective clamate sunt de natură să ridice îndoieli asupra seriozității și sustenabilității acestui curent. Probabil că valurile din deceniile viitoare ale transhumanismului vor fi și mai radicale în măsura în care dezvoltarea tehnologică accelerată se va impune ca o marcă a acestui secol și va dobândi o valență politică tot mai importantă în rândul colectivităților de techies.
Singularitismul este o mișcare a cărei trăsătură definitorie o reprezintă credința în ideea de materializare a singularității tehnologice într-un orizont de timp rezonabil și într-o modalitate benefică pentru societatea umană.Singularitatea tehnologică poate fi descrisă sub forma unui buchet de scenarii dominate de ideea transformării radicale și ireversibile a societății, relațiilor interumane și, de ce nu, a condiției umane ca urmare a dezvoltării tehnologice accelerate și ubicue („tsunami tehnologic”). În centrul conceptului de singularitate tehnologică regăsim ideea „exploziei inteligenței” rezultată din dezvoltarea inteligenței artificiale generale (GAI) și a superinteligenţei artificiale (ASI), superioară omului și capabilă de autoreproducere și autoîmbunătățire. Evident, acest scenariu prezintă și o serie de dileme practice și etice, care se referă în special la natura relației dintre inteligența umană devenită „inferioară” și superinteligenţa artificială. Imposibilitatea stăpânirii acțiunilor și generării de predicții comportamentale ar anula astfel potențialele beneficii ale ASI, cu atât mai mult cu cât relația în raport cu ființele umane poate deveni una profund adversarială. Soluția de compromis pare să fie o fuziune om-mașină care să utilizeze capacitățile virtual nelimitate ale inteligenței artificiale, dar să ofere utilizatorului uman libertatea deciziilor etice sau strategice (cel puțin în privința viului biologic)[14]. Riscurile se extind și la alte tehnologii care au potențial „dual”, de amenințare sau anihilare a rasei umane sau chiar a viului de pe această planetă – de exemplu nanotehnologiile, genomica sintetică, tehnologiile cuantice avansate.
Contestatarii singularismului argumentează că acest concept este un produs sofisticat însă imaginar, fără să existe un posibil corespondent în viitorul previzibil. Ideea că dezvoltarea tehnologică este un fel de „praf magic” care rezolvă automat problemele globale este contrazisă de istoria ultimelor două secole, perioada în care progresul a fost dobândit cu un preț plătit în vieți omenești, inegalitate și polarizare socială, discriminare, crize sistemice şi transformări radicale etc.
Numitorul comun al acestor mișcări este reprezentat de utilizarea, pe scară largă, a programelor bazate pe inteligență artificială, în special în domeniile strategice, civile și militare. În prezent, domeniul inteligenţei artificiale reprezintă unul dintre cele mai bine finanțate domenii de cercetare, în special în domeniul privat – de exemplu bugetele anuale de cercetare ale primilor patru contractori ai Pentagonului (Lockheed Martin, Boeing, Raytheon, General Dynamics) reprezintă doar 27% din bugetul similar al companiei Google. Tendința se păstrează și la nivel global, existând proiecția ca în anul 2022 bugetele de cercetare ale Chinei să le depășească pe cele americane[15].
[1] Susan Strange, Towards a Theory of Transnational Empire, in Ernst-Otto Czempiel and James Rosenau, eds, Global Changes and Theoretical Challenges: approaches to world politics in the 1990s. 1989, Lexington: Lexington Books.
[2] Drasko Draskovic, How Europe can build a Silicon Valley. 16.08.2017, disponibil la https://www.weforum.org/agenda/2017/08/how-europe-can-build-a-silicon-valley/.
[3] Jacques Attali, Scurta istorie a viitorului. Editura Polirom, Iaşi, 2007, p. 152-154.
[4] Balaji Srinivasan. Software is reorganizing the world. The Wired, 11.22.2013, disponibil la http://www.wired.com/2013/11/software-is-reorganizing-the-world-and-cloud-formations-could-lead-to-physical-nations.
[5] Adele Peters, These Tech Entrepreneurs Want To Create A Network Of Private Microstates In Europe. 19.02.1016,The Fast Company, disponibil lahttp://www.fastcoexist.com/3056856/these-tech-entrepreneurs-want-to-create-a-network-of-private-micro-states-in-europe.
[6] Jacques Attali, op.cit., p. 142-143.
[7] Jacques Attali, op.cit., p. 143-146.
[8] Îl parafrazăm astfel pe viitorologul Bertrand de Jouvenel, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, care afirmă că „nu există un viitor, ci viitori posibili, iar dintre aceştia, unii sunt şi dezirabili”.
[9] Stephen Wolfram. Inteligența artificială și viitorul civilizației în John Brockman. Minți posibile. Editura Versant, București, 2019, p. 320.
[10] Yuval Noah Harari, Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului, Editura Polirom, Iaşi, 2015, p. 336.
[11] Sam Brinson, God is in the Algorithm, 27.05.2018, disponibil la https://medium.com/ understanding-us/dataism-god-is-in-the-algorithm-84af800205cd.
[12] Nick Bostrom, A History of Transhumanist Thought, Journal of Evolution and Technology, Vol. 14 – 04.2005, disponibil la https://jetpress.org/volume14/bostrom.pdf.
[13] http://transhumanist-party.org/
[14] Jayshree Pandya, The Troubling Trajectory Of Technological Singularity. Forbes, 10.02.2019, disponibil la https://www.forbes.com/sites/cognitiveworld/2019/02/10/the-troubling-trajectory-of-technological-singularity/#2309bf9167 11.
[15] Sen. McCain: How to get Silicon Valley to help the Pentagon, 06.10.2015, The Wired, disponibil la https://www.wired.com/2015/06/sen-mccain-get-silicon-valley-help-pentagon/.
