Timp de citire: 3 minute

Balaurii raiului

“Ca urmare a schimbărilor sociale şi tehnologice uriaşe din ultimele secole, societatea nu funcţionează bine. Nu mai trăim în societăţi tradiţionale şi statice. Dar, opunând rezistenţă la schimbări, guvernele noastre se comportă ca şi când am trăi în astfel de societăţi. Dacă nu ne vom autodistruge complet, viitorul aparţine acelor societăţi care, deşi nu ignoră latura noastră reptiliană sau de mamifer, dau posibilitatea elementelor tipic umane ale fiinţei noastre să se dezvolte; acelor societăţi care încurajează mai curând diversitatea decât conformismul; acelor societăţi dispuse să investească resurse într-o varietate de experimente sociale, politice, economice şi culturale şi pregătite să sacrifice avantajele imediate în favoarea celor pe termen lung; acelor societăţi care tratează ideile noi drept căi gingaşe, fragile şi extrem de valoroase duc spre viitor.”

Creierul lui Broca – De la Pămînt la stele

„Eu cred că dacă există un zeu, în sensul tradițional al cuvântului, atunci curiozitatea și inteligență noastră ne-au fost oferite de către el… pe de altă parte, dacă un asemenea zeu nu există, atunci inteligență și curiozitatea noastră sunt unelte esențiale supraviețuirii noastre. În ambele cazuri, nevoia de cunoaștere este esențială pentru bunăstarea umanității.”

„Atunci când țin prelegeri, despre științele în formare, despre „științele” populare sau despre pseudo-științe, uneori sunt întrebat dacă același nivel de scepticism nu ar trebui aplicat și doctrinei religioase. Răspunsul meu este da. Libertatea religioasă este esențială cercetării libere. Dar asta nu înseamnă că ea oferă imunitate religiilor. Doar prin cercetare vom putea descoperi adevărul.”

Cosmos

Cosmos este una dintre cele mai bine vândute cărți dedicate științei din toate timpurile. Folosind o proză clară, Sagan ne dezvăluie o lume albastră asemănătoare unei pietre prețioase locuită de o formă de viață care abia începe să-și descopere propria identitate și să se aventureze în marele ocean al spațiului. Cu o nouă introducere scrisă de colaboratoarea lui Sagan, Ann Druyan, ilustrații color și un nou cuvânt-înainte de astrofizicianul Neil deGrasse Tyson, Cosmos retraseaza cei paisprezece miliarde de ani de evoluție cosmică ce au transformat materia în conștiința, explorând subiecte precum originea vieții, creierul uman, hieroglifele egiptene, misiunile spațiale, moartea Soarelui, evoluția galaxiilor și, totodată, forțele și indivizii care au contribuit la nașterea științei moderne.

Diversitatea experienței științifice. O viziune personală asupra căutării lui Dumnezeu

Conferințele Gifford susținute de Carl Sagan în 1985 au reprezentat pentru autor o șansă de a-și expune în detaliu concepția legată de relația dintre religie și știință, că și anumite căutări proprii având că subiect înțelegerea naturii sacrului. Convingerea științei potrivit căreia cercetarea adevărului nu are sfârșit i se pare lui Sagan singură abordare suficient de smerită pentru a fi vrednică de universul care ni se revelează.

Notă: Descrierile cărților sunt preluate de pe site-urile editurilor.