Eroarea lui Descartes
În vara lui 1848, Phineas Gage, muncitor feroviar, suferă un accident teribil: în urma unei explozii, o bară metalică îi trece prin cap. Își revine surprinzător, dar și mai surprinzătoare sunt efectele accidentului: fără să piardă nimic din cunoștințele și capacitățile pe care le avusese, firea lui Phineas Gage se schimbă radical. Devine insensibil, pierde orice urmă de afectivitate. În plus, e incapabil să mai ia hotărâri, iar viață lui se destramă. Pornind de la acest caz clasic, Antonio Damasio analizează efectele lezării lobului frontal al creierului și observă că insensibilizarea afectivă e mereu însoțită de disfuncții ale capacității de a raționa. Ipoteza lui Damasio, susținută de numeroase dovezi, e că rațiunea se întemeiază pe emoții și sentimente, cu alte cuvinte, că nu există o rațiune pură, ruptă de celelalte funcții ale creierului și de corp. Eroarea lui Descartes constă în distincția arbitrară operată de filozoful francez între minte și corp, eroare perpetuată de tradiția culturală occidentală. Apărută în 1994, tradusă în peste 20 de limbi, Eroarea lui Descartes a reprezentat una dintre cele mai fascinante provocări adresate atât biologilor și medicilor, cât și filozofilor. Antonio Damasio, neurolog american de prim rang, sintetizează cunoștințele despre funcționarea creierului și le raportează la procesele mintale, într-o pasionantă încercare de explicare a rațiunii umane.
În căutarea lui Spinoza
După ce odată cu prima lui carte, Eroarea lui Descartes, a pătruns în mecanismul intim al raţiunii, Antonio Damasio dezvăluie aici substratul neurologic al emoţiilor şi sentimentelor care ne însufleţesc. Pornind de la observarea cazurilor clinice cu care s-a confruntat şi de la investigaţii prin cele mai noi tehnici de imagistică cerebrală, Damasio construieşte o spectaculoasă teorie unitară a afectelor – în ultimă instanţă, o teorie a sufletului omenesc. Iar în acest punct ideile sale se întâlnesc cu ideile lui Spinoza. Cartea devine astfel un dialog pasionant între neurologia de vârf a zilelor noastre şi gândirea unui filozof singular care şi-a trăit viaţa în perfect acord cu credinţele lui.
Profesor la universităţile din California de Sud şi din Iowa, precum şi la Institutul Salk, Antonio Damasio este unul dintre marii neurologi ai lumii şi, în acelaşi timp, autorul unor celebre cărţi adresate publicului larg.
Sinele. Construirea creierului conștient
Unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe de astăzi îşi propune să răspundă la o întrebare veche de secole: cum apare conştiinţa?Antonio Damasio nu crede în ideea tradiţională după care conştiinţa – mintea înzestrată cu un sine – este cumva separată de corp; în opinia sa, ea trebuie să se fi manifestat iniţial ca proces biologic al unui organism viu. Autorul adoptă o perspectivă evoluţionistă care schimbă radical modul de a vedea istoria minţii conştiente. La fel de radicală e ipoteza sa privind originea sentimentelor, pe care le consideră a fi răsărit din vechiul – din punct de vedere istoric – trunchi cerebral, şi nu din modernul cortex cerebral. Iar dezvoltarea sinelui, sugerează în final Damasio, a deschis calea pentru apariţia culturii, sursă a unui nou nivel de reglare a vieţii, homeostazia socioculturală.
„Cărţile trebuie scrise cu un motiv, iar cea de faţă a fost scrisă pentru a lua ceva de la capăt. Studiez mintea şi creierul uman de peste treizeci de ani şi am scris anterior despre conştiinţă în articole ştiinţifice şi cărţi. Dar perspectiva mea asupra problemei a ajuns să mă nemulţumească; reflectând asupra rezultatelor relevante ale cercetărilor, vechi şi noi, mi-a schimbat punctul de vedere mai ales în două privinţe: originea şi natura sentimentelor şi mecanismele din spatele construirii sinelui. Această carte încearcă să discute punctele de vedere actuale. În egală măsură, cartea se ocupă şi de ceea ce nu ştim încă, dar am dori să ştim.“ (Antonio DAMASIO)
„Damasio are deopotrivă vervă şi seriozitate ştiinţifică. Felul în care stăpâneşte temele abordate este impresionant, la fel şi vigoarea cu care atacă anumite chestiuni greu de înţeles, precum evazivul «sine» din capul nostru. O lectură minunată, pe care o recomand!“ (Rodolfo R. LLINAS, profesor de fiziologie şi neuroştiinţe, New York University)
