Subliminal
Multă vreme, ipoteza existenţei unui nivel inconştient al minţii s-a bazat pe introspecţie şi pe supoziţii privind cauzele unor comportamente inexplicabile prin teoriile filozofice care puneau totul pe seama conştiinţei. Apariţia psihologiei experimentale a tăiat aripile acestor speculaţii nesusţinute de date observabile şi cuantificabile, provocând o adevărată fractură în domeniul psihologiei. În ultimele două decenii însă, dezvoltarea imagisticii cerebrale a făcut posibilă reluarea mai vechilor ipoteze în vederea testării lor empirice şi elaborării unor modele fiabile de funcţionare a psihicului uman.Fascinat de aceste noi posibilităţi, fizicianul american Leonard Mlodinow şi-a abandonat temporar propriul domeniu, dar nu şi exigenţele specifice lui, şi s-a aplecat asupra ultimelor evoluţii din psihologie. Coroborând informaţiile oferite de imagistica funcţională cu cercetarea „clinică” a unor atitudini şi comportamente, el arată că existenţa inconştientului nu mai poate fi tăgăduită astăzi, când au fost identificate structuri cerebrale răspunzătoare de activitatea nivelului subliminal. Inconştientul se dovedeşte astfel mai puţin un „subsol“ al instinctelor şi refulărilor, cât un nivel creator, capabil să ne întregească percepţia şi memoria lacunare şi, totodată, să determine distorsiuni în atitudinile şi comportamentele noastre. Deşi aflată la primii paşi, cunoaşterea lui reprezintă un imens câştig pentru înţelegerea noastră de către noi înşine şi o adevărată provocare pentru viitor.
Marele plan
În Marele plan, Stephen Hawking şi Leonard Mlodinow îşi confruntă cititorii cu unele dintre cele mai profunde şi grave întrebări pe care şi le pot pune oamenii: Când şi cum a apărut universul? De ce ne aflăm aici? De ce există ceva mai degrabă decât nimic? Care este natura realităţii? De ce legile naturii sunt atât de fin reglate, încât să permită apariţia unor fiinţe ca noi? Este oare aparentul „mare plan“ al universului nostru dovada existenţei unui creator, sau poate ştiinţa oferi o altă explicaţie?
Răspunsurile date aici de Stephen Hawking, unul dintre cei mai mari savanţi ai timpurilor noastre, şi de Leonard Mlodinow, fizician şi scenarist al serialului Star Trek, pornesc de la ideea că universul nu are doar o singură istorie, ci toate istoriile sale posibile există simultan – idee care ne schimbă radical felul în care suntem obişnuiţi să privim lumea.
Notă: Descrierile cărților sunt preluate de pe site-ul Editurii Humanitas
Odiseea umană
Leonard Mlodinow a obţinut doctoratul în fizică teoretică la Universitatea Berkeley din California, a fost beneficiar al bursei Alexander von Humboldt la Institutul “Max Planck” şi a predat în cadrul Institutului Californian de Tehnologie (Caltech) . Printre cărţile sale anterioare se numără bestsellerurile Subliminal (deţinător al Premiului PEN / E.O. Wilson), War of the Worldviews (scris în colaborare cu Deepak Chopra), The Grand Design (in colaborare cu Stephen Hawking), The Drunkard’s Walk: How Randomness Rules Our Lives (inclus pe lista de Cărţi Remarcabile a New York Times), Feynman’s Rainbow şi Euclid’s Window. De asemenea, a fost scenarist pentru serialele de televiziune MacGyver şi Star Trek: The Next Generation.*Leonard Mlodinow ne poartă într-o călătorie pasionantă şi plină de inspiraţie prin incitanta istorie a evoluţiei umane şi prin evenimentele-cheie din dezvoltarea ştiinţelor. În acelaşi timp, autorul oferă o perspectivă nouă şi fascinantă asupra caracteristicilor unice ale speciei şi societăţii noastre, care ne-au ajutat să evoluăm de la uneltele de piatră până la limbajul scris, iar prin naşterea chimiei, biologiei şi fizicii moderne, până la lumea tehnologiei de astăzi.
De-a lungul acestei odisee umane, autorul explorează condiţiile culturale care au influenţat gândirea ştiinţifică de-a lungul secolelor, precum şi personalităţile pitoreşti ale câtorva dintre marii filosofi, savanţi şi gânditori: Isaac Newton, Antoine Lavoisier, Charles Darwin, Albert Einstein, Werner Heisenberg şi multe alte minţi mai puţin cunoscute, dar la fel de strălucite, populează aceste pagini, iar fiecare dintre poveştile lor arată cât de multe dintre succesele umanităţii pot fi puse pe seama căutării stăruitoare de răspunsuri la întrebări simple (de ce? cum?), adresate cu mult curaj.
Odiseea umană. De la viaţa în copaci la înţelegerea cosmosului este o carte pentru iubitorii de ştiinţă şi pentru toţi cei interesaţi de gândirea creativă şi de efortul nostru nesfârşit de a ne înţelege lumea. În acelaşi timp plină de informaţii, accesibilă şi impregnată de umorul caracteristic autorului, această lucrare profundă reprezintă un omagiu uimitor adus curiozităţii intelectuale a omenirii.* “O carte nesfârşit de fascinantă [şi] care te pune serios pe gânduri […] O călătorie selectivă prin procesul acumulării de cunoştinţe al umanităţii [şi] o prezentare a personalităţilor incitante care au fost pionierii descoperirilor ştiinţifice […] Un studiu care îţi taie respiraţia.” (Kirkus Reviews)
“O lucrare înălţătoare de istorie a ştiinţei […] Dacă fizica cuantică şi teoria relativităţii vă dau fiori, nu va îngrijoraţi […] Mlodinow ştie cum să le vorbească celor care nu au nicio treabă cu ştiinţa.” (Library Journal)
“Mlodinow schiţează în culori vii revoluţiile din gândire şi cultură care ne definesc civilizaţia şi, ca bonus, prezintă un rezumat stimulant al istoriei şi al influenţei uriaşe a ştiinţei moderne.” (V.S. Ramachandran, autorul volumului The Tell-Tale Brain: A Neuroscientist’s Quest for What Makes Us Human)
“O introducere plăcută şi uşor de citit în istoria ştiinţei occidentale, începând cu primele unelte din piatră şi sfârşind cu epoca fizicii cuantice.” (David Christian, coautor al cărţii Big History: Bewteen Nothing and Everything şi profesor la Universitatea Macquarie, Sidney)
“Cum am evoluat atât de rapid de la peşteri la maşini, de la savane la zgârie-nori, de la mersul pe două picioare la mersul pe Lună? Urmaţi-l pe Mlodinow în timp ce prezintă călătoria uimitoare a speciei noastre; la fiecare oprire, veţi descoperi că progresul nostru continuu este alimentat de un element foarte special ce caracterizează creierul uman: setea noastră nestinsă de cunoaştere.” (David Eagleman, autorul bestsellerului Incognito: The Secret Lives of the Brain)
Notă: Descrierile cărților sunt preluate de pe site-ul Editurii Herald