Pornind de la premisa existenţei unor metode de neuroaugmentare eficiente, un alt aspect este cel al impactului asupra justiției sociale, în special prin afectarea egalității de șanse. Monopolul asupra acestor metode sau costurile prohibitive vor determina accentuarea diferenței dintre o „elită neuroaugmentată” și restul societății („inferioară cognitiv”), cu repercusiuni în special asupra celor deja dezavantajați economic și educațional. Însăși modalitatea de organizare socială pe care o pot imagina și prefera persoanele augmentate poate constitui o provocare la adresa sistemului social și distribuției puterii politice în formele cunoscute în prezent. Precum scriitorul William Gibson, în cazul acestui scenariu, putem spune că „viitorul este deja aici – numai că nu este foarte egal distribuit”.
Altfel spus, „este doar o problemă de timp până când indivizii (neuro)augmentați vor începe să-i considere inferiori pe cei neaugmentați”, cu toate că unul din scopurile principale ale transhumanismului, de exemplu, este de a identifica soluții destinate combaterii tuturor formelor de injustiție, inegalitate sau prejudecăților[1]. Similar, apartenenţa la o „castă” cu aptitudini și prerogative excepționale favorizează mai degrabă formele de discriminare socială (pozitive sau negative), monopolul asupra metodelor de îmbunătățire umană, dificultatea de a avea un anturaj sau creșterea distanţei sociale faţă de persoanele „naturale” cunoscute[2].
Efectul de polarizare asupra forței de muncă produs de tehnologie nu poate fi ignorat (degradarea competențelor în cazul șomajului tehnologic), inclusiv în domeniul securității naționale, având în vedere că reprezintă unul dintre cele mai avide domenii de tehnologie de vârf, capabilă să substituie activitatea umană (în special IT, AI și robotică – „în măsura în care se pot proiecta bombe inteligente, se pot realiza și soldați mai inteligenți”[3]).
Acest efect a însoțit toate revoluțiile tehnico-științifice și a favorizat dezvoltarea unor noi specializări și elite bazate pe aptitudini deosebite, originalitate, inovație, pregătire superioară. De altfel, această temă a incapacității de adaptare a resursei umane la mediul tehnologic care se dezvoltă exponențial o identificăm încă din anii ’70, când Alvin Toffler își exprimă teama în cartea sa Şocul viitorului, legată de „stresul profund și dezorientarea distructivă pe care o vor resimți oamenii ca urmare a expunerii la prea multă schimbare într-un interval restrâns de timp”[4].
Există o posibilitate semnificativă ca neuroaugmentarea să accentueze inegalitățile persistente la nivel global, reprezentând un factor de tensionare a relațiilor internaționale și a securității mondiale. Neuroaugmentarea ca tehnologie asimetrică poate contribui la apariția unor noi forme de conflict și competiție între entități statale și nonstatale și creează o serie de tensiuni în interiorul propriilor armate (soldați augmentaţi versus neaugmentați, diminuarea impactului emoțional la combatanți, criteriile de eligibilitate pentru neuroaugmentare, promovarea preferențială a celor augmentaţi în dauna celor „naturali”, beneficiile pe care le pot obține militarii augmentaţi ca urmare a surplusului cognitiv și identificării unor noi oportunități etc.)[5]. Această presiune se poate materializa în mediul militar și sub forma unui interes crescut de a participa la cercetări destinate îmbunătățirii performanțelor umane, în SUA fiind adus în discuție caracterul de populație vulnerabilă al militarilor din cauza „presiunii resimțite de a lua parte la studii ca o consecință a ierarhiei structurate în care își desfășoară activitatea și viața. Militarii pot considera că acest tip de participare va contribui la promovare, sarcini mai facile sau privilegii speciale sau că refuzul de a participa va avea drept consecință o scădere în ierarhie sau alte măsuri punitive”[6].
Apariția unui nou criteriu discriminatoriu în piața muncii, augmentații versus neaugmentații, încalcă o serie de drepturi legale universale și va contribui la tensionarea relațiilor dintre masa angajaților și angajatorilor (inclusiv cei din sfera securității naționale)[7]. Impactul progresului neuroștiințelor asupra drepturilor omului a fost menționat și de către fostul președinte Obama care atrăgea atenția asupra ariilor celor mai sensibile „… legate de confidențialitatea vieții personale, a datelor de interes personal, responsabilitatea morală pentru propriile acțiuni, aspecte referitoare la stigmatizarea și discriminarea bazate pe măsurători neurologice ale inteligenței sau alte însușiri, aspecte legate de utilizarea în mod adecvat a neuroștiințelor în cadrul sistemului de justiție.”[8]
O posibilă soluție, cu aplicabilitate și în mediul militar, o reprezintă „democratizarea” accesului la metode verificate de augmentare, în scopul dezvoltării unor noi nișe de abilități, prin care aptitudinile individuale să fie perfecționate și diversificate în moduri inovatoare și colaborative.
Există și autori care contestă impactul neuroaugmentării ca bun public destinat îmbunătățirii comportamentului moral, pe care îl consideră mai degrabă un rezultat al interacțiunii factorilor societali și politici: „Dacă luăm în discuție implementarea în mod real a unui program de augmentare morală, atunci aspectele politice vor fi mai importante decât întrebările etice. În absența unei societăți formate din cetățeni educați, liberi și ale căror drepturi sunt respectate încercarea de augmentare morală ar deveni periculoasă, în timp ce într-o societate dezvoltată cel mai probabil nu ar fi necesară. Imperativ este în acest moment nu augmentarea morală, ci justiția socială – un obiectiv care nu este nou și în mod cert apare în mai puține titluri de media comparativ cu „bioaugmentarea morală”[9].
[1] Charles T. Rubin, What Is the Good of Transhumanism?. in Bert Gordijn, Ruth Chadwick, Medical Enhancement and Posthumanity, vol. 2, The Internațional Library of Ethics, Law and Technology, Springer, 2008, p. 140.
[2] Michael Hauskeller, Cognitive Enhancement – To What End?. pp. 115-117, inElisabeth Hildt, Andreas G. Franke Cognitive Enhancement an Interdisciplinary Perspective, Springer Science Media Dordrecht 2013.
[3] Anjan Chatterjee, op.cit., p. 972.
[4] Alvin Toffler, Şocul viitorului, Editura Politică, Bucureşti, 1973, pp. 13–14.
[5] Al-Rodhan Nayef, Brain gain: the emerging security and ethical challenges of cognitive enhancement. 07.2015, disponibil lahttp://www.gcsp.ch/News-Knowledge/Global-insight/Brain-Gain-The-Emerging-Security-and-Ethical-Challenges-of-Cognitive-Enhancement.
[6] Presidential Commission for the Study of Bioethical Issues. Vulnerable Populations: Background. 30.09.2016, pag. 11, disponibil la https://bioethicsarchive.georgetown.edu/pcsbi/sites/default/files/3%20 Vulnerable%20Populations%20Background%209.30.16.pdf.
[7] PricewaterhouseCooper, Workforce of the future. The competing forces shaping 2030. 8.08.2017, disponibil la https://preview.thenewsmarket.com/Previews/PWC/DocumentAssets/480591.pdf.
[8] Presidential Commission for the Study of Bioethical Issues, Gray Matters. Integrative Approaches for Neuroscience, Ethics and Society. vol. 1, Washington, DC: Bioethics Commission, 2014, disponibil la https://repository.library.georgetown.edu/bitstream/handle/10822/709231/Gray%20Matters%20Vol%201.pdf?sequence=1.
[9] Sparrow Robert James, Better living through chemistry? A reply to Savulescu and Persson on “moral enhancement.” J. Appl. Philos. 2014, vol. 31, pp. 23–32.
