În contextul lipsei unei reglementări, riscurile generate de cercetarea în domeniul neuroaugmentării sunt departe de a fi definite și cunoscute, de aceea un demers prospectiv este absolut necesar.
Un prim aspect este cel al riscului de proliferare a tehnologiilor cu dublă utilizare, neuroaugmentarea făcând uz sau urmând să utilizeze o serie de tehnologii de vârf cu potențial de utilizare duală, civilă și militară, precum elemente de inteligenţă artificială, neurobiometrie, interfețe creier-computer, robotică avansată, nanotehnologii, inginerie genetică. În Statele Unite ariile de cercetare din științele vieții care au potențialul să fie exploatate astfel încât să ofere resurse informaționale și tehnice de natură să contribuie la dezvoltarea și materializarea unor amenințări la adresa sănătății publice, siguranței cetățeanului sau a securității naționale sunt etichetate drept Dual Use Research of Concern (DURC)[1]. În ultimul deceniu o serie de cercetări de nișă din domeniul neuroștiințelor au fost etichetate DURC: interfețele creier-computer, neurotehnologiile pentru augmentarea performanței luptătorilor, sisteme neurotehnologice pentru detectarea înșelătoriei (decepției) sau utilizate în interogatorii. Neurotehnologiile DURC sunt considerate ținte preferențiale pentru spionajul economic, al actorilor statali și posibil chiar organizații nonstatale ostile (deși nu există cazuri înregistrate până în prezent, posibilitatea extragerii unor informații confidențiale cu ajutorul interfețelor creier-computer fără consimțământul subiectului a fost demonstrată în condiții experimentale).
Explozia în ultimul deceniu a pieței neurotehnologiilor mobile și purtabile medicale și comerciale demonstrează maturitatea, cererea și investițiile în creștere de care se bucură acest domeniu. Complexitatea neurodispozitivelor și a programelor informatice asociate este pe măsura exigențelor consumatorilor, facilitând conversia din domeniul comercial către aplicații militare. În unele situații, utilizând doar dispozitive și softuri comerciale s-au putut reproduce unele neurotehnologii militare, deși la un grad de funcționalitate mai redus.
Îngrijorările legate de proliferarea neurotehnologiilor în rândul unor entități ostile și utilizarea în scopuri ilegale au determinat ca unii autori să adopte o poziție critică legată de implicarea sectorului militar în domeniul neuroștiințelor, inclusiv solicitarea unui moratoriu pe o perioadă determinată. Totuși, chiar și partizanii acestei poziții au recunoscut că resursele financiare, materiale și umane implicate în cercetarea militară generează inovații radicale care se vor transforma și în spin-off-uri civile. Nu este neverosimil ca o parte din neurotehnologiile militare să împărtășească destinul unor invenții, precum Internetul sau GPS-ul (geographic positioning system), inițial dezvoltate pentru sistemul de securitate națională, dar care aplicate în mediul civil au revoluționat societatea și relațiile sociale la nivel global.
O viziune precaută nu poate neglija impredictibilitatea evoluțiilor pe termen lung în cadrul acestei nișe, în special datorită convergenței și sinergiei cu alte domenii emergente. Pe termen scurt și mediu însă, este de așteptat ca metodele clasice de reglementare, care și-au dovedit eficiența și în alte cazuri similare, să ofere un grad adecvat de protecție. În mod particular se solicită comunității oamenilor de știință implicați direct în cercetarea neurotehnologiilor să dea dovadă de responsabilitate, spirit critic și transparență, astfel încât să reprezinte prima linie de sancțiune a unor potențiale derapaje etice și legale. Trebuie avut în vedere și faptul că frecvent există o abordare „în oglindă” a potențialelor riscuri generate de neurotehnologii și inteligența artificială sau securitatea datelor informatice[2].
Argumentul preventiv, atât de invocat în raport cu tehnologiile emergente în ultima jumătate de secol, stipulează că, deși dezvoltarea actuală a neuroaugmentării nu prezintă un pericol serios, generațiile următoare de tehnologii neuroaugmentative vor genera riscuri de securitate majore, dificil de anticipat și contracarat, astfel că suprareglementarea sau interzicerea cercetărilor cu scop militar ar trebui să reprezinte o prioritate a politicii științei.
Invocând similitudinea cu inteligența artificială (conceptul de „autoîmbunătățire recursivă”[3]), există preocuparea că indivizii neuroaugmentați vor prezenta atât un interes crescut pentru perfecționarea acestor metode, cât și resurse cognitive și alte mijloace pentru a se autoperfecționa mai rapid decât restul indivizilor neaugmentați. Fuziunea dintre inteligenţa umană și cea artificială prin intermediul neurotehnologiilor avansate este teoretic posibilă, însă nu oferă și o predictibilitate în privința finalității și moralității, în special în domeniul militar[4].
Recursul la istorie favorizează mai degrabă un scenariu conflictual, conform căruia „inteligenţa inferioară” este subordonată sau anihilată. Deși acest scenariu este puțin probabil în prezent, totuși surprinde un aspect plauzibil, în special în măsura în care „singularitatea tehnologică” se va concretiza.
Riscul ca în decursul cercetării augmentării cognitive să se poată dezvolta noi metode și mijloace destinate degradării cognitive (colective sau individualizate), prin influențarea negativă a unor factori externi și interni care contribuie la funcționarea optimă a minții umane, nu poate fi neglijat. Mijloacele destinate neurodegradării variază de la cele „clasice” (clasificate drept tortură și îndelung utilizate în cursul istoriei – traumatisme repetate, deprivare de somn, înfometarea, tortura psihologică, izolare și deprivare senzorială, psihofarmaceutice etc.) la cele „exotice” (precum psihochirurgia, neuroinfecții virale, parazitare, bacteriene sau micotice, boli prionice[5], neurotoxice potente, iradiere, atacuri psi sau utilizarea unor dispozitive psihotronice) sau „în perspectivă” (inserţia de gene utilizând vectori virali, manipularea mediului electromagnetic și informațional utilizând AI, nanotoxine, binomul inginerie socială avansată-AI etc).
Existenţa unor metode reversibile și controlabile de neurodegradare oferă posibilitatea utilizării ca metodă coercitivă, deși aduce atingere demnității umane sau poate fi utilizată în scop de extorsiune. O atenție similară trebuie acordată și riscului de a afecta sănătatea unei persoane în cursul unei proceduri augmentative. Totuși, în aceeași măsură, studiul metodelor de neurodegradare contribuie la identificarea factorilor de risc individuali și a vulnerabilităților sistemelor de securitate, precum și la realizarea unei conduite preventive sau terapeutice în cazul unui atac direcționat.
Un exemplu prin care astfel de intervenții pot deveni acceptate social este cel al evaluării reacțiilor neurofiziologice al unor deținuți violenți în cadrul unor teste, rezultatele finale putând fi utilizate, în opinia autorilor, cu un grad mare de confidență în stabilirea gradului de recidivă după eliberare. Studiul a monitorizat reacțiile a 96 de deținuți utilizând o tehnică de fMRI și a constatat că subiecții care prezentau o activitate redusă în arii cerebrale asociate controlului impulsurilor (ex. cortexul cingular anterior) au prezentat cel mai mare risc de recidivă datorat unor infracțiuni violente la 4 ani[6]. Deși astfel de studii nu sunt recente și uneori au în vedere și alte aspecte fiziologice (ex. secreția unor hormoni precum testosteronul, cortizolul), totuși rămâne discutabil cum pot fi utilizate aceste rezultate de sistemul judiciar și de asistență socială sau pentru stabilirea unor strategii de protecție socială.
Neurointervențiile efectuate personelor condamnate pentru acte de violență aflate în mediul penitenciar, cu informarea și acordul acestora, reprezintă un capitol care a revenit în atenția publică în ultimii ani. O serie de studii de anvergură redusă, care au utilizat stimulări transcraniene electrice și magnetice neinvazive mai ales la nivelul ariilor prefrontale, au raportat rezultate încurajatoare. Deși metodologia este similară cu cea aplicată în cazul persoanelor aflate în libertate, prezintă riscuri medicale reduse și există unele beneficii comportamentale sustenabile, se consideră că este chestionabilă etic. Rămâne de stabilit în ce măsură statutul de persoană privată de libertate intervine în motivația de a consimți la participarea voluntară la neurointervenții care ar facilita reducerea pedepsei și care este limita de intruzivitate cu care un condamnat ar fi de acord pentru obținerea de beneficii[7]. Validarea unei conduite bazate pe „neuropredicții” și „neurointervenții” ar facilita dezvoltarea unei întregi infrastructuri de evaluare care să nu fie limitată la cazuri speciale bine definite legal și în final ar genera probleme de inegalitate și injustiție socială.
Modularea afectivă reprezintă un alt domeniu de interes pentru serviciile de securitate națională, oferind posibilitatea de a influența semnificativ comportamentul individual și colectiv, memoriile, modul de percepție și interpretare a realității, relațiile sociale, controlul mulțimilor, palierul decizional, capacitatea de persuasiune și disuasiune etc. Chiar dacă nu reprezintă unul din scopurile directe ale neuroaugmentării, totuși, tehnologia, metodele de lucru și expertiza prezintă similitudini majore[8]. O serie de cercetări efectuate în instituțiile de cercetare militară au drept scop perfecționarea tehnicilor actuale de manipulare afectivă, inclusiv dezvoltând elemente avansate de computing afectiv[9].
Agresiunea neuropsihologică dirijată este tot mai frecvent o componentă a noilor forme de conflict, precum conflictul informațional sau războiul hibrid, care au drept efect inclusiv degradarea capacităților cognitive și emoționale ale populației supuse agresiunii ciberinformaționale. Cercetările din domeniul neuroștiințelor au permis atingerea unui grad înalt de rafinament al operațiunilor psihologice sau campaniilor de marketing, fiind afectată capacitatea decizională prin acțiuni simultane ciberinformaționale.
O caracteristică a conflictelor viitoare va fi și utilizarea „operațiilor cu soldați augmentaţi – „Enhanced Human Operations (EHO)”, centrate pe utilizarea binomului om-mașină, robotică avansată, exoschelete, arme cu energie dirijată, soldați (neuro)augmentaţi. Există temerea că unele țări (Federația Rusă, China, Coreea de Nord, Iran) sunt implicate în dezvoltarea unor mijloace de augmentare militare care să ofere un avantaj asimetric, beneficiind de lipsa reglementărilor legale, încurajarea de către factorul politic autoritar și utilizarea în conflicte-proxy[10].
Deloc surprinzător, în Federația Rusă accentul este pus pe utilizarea ultimelor generații de substanțe dopante și pe dezvoltarea unor tehnologii avansate de control. Un exemplu recent[11] îl reprezintă descoperirea utilizării la scară mare a dopajului printre sportivii olimpici proveniți din Federația Rusă, ca practică încurajată și susținută de autoritățile sportive și de stat. Având în vedere strânsele legături între cluburile sportive de vârf și pregătirea trupelor speciale (metoda de acoperire utilizată extensiv în perioada Războiului Rece), precum și veritabila „cultură” a utilizării steroizilor în URSS și țările satelite (Germania de Est, R.P. Bulgară), este foarte plauzibil ca utilizarea substanțelor dopante să reprezinte o practică curentă și obligatorie în rândul militarilor ruși și eventual a trupelor paramilitare proruse.
O altă direcție de cercetare în Federația Rusă este asigurarea controlului prin dezvoltarea tehnicilor psihologice, a dispozitivelor psihotronice și a neuroimplanturilor, metodelor de control al mulțimilor, manipularea conținutului mass-media. Interesul crescut pentru aceste tehnologii este demonstrat de finanțarea generoasă dedicată domeniilor de cercetare, în raport cu alte ramuri ale biotehnologiei, implicarea unor „investitori” milionari civili de anvergură (un fel de Elon Musk ruși) sau înființarea de start-upuri în domeniile bio-nano-AI și volumul semnificativ de lucrări științifice publicate în raport cu alte domenii similare aflate în impas după căderea URSS. O anumită cultură politică a performanței sprijinită de stat (care oferă în schimb notorietate și sprijin politic intern) și o afinitate a gerontocraţiilor pentru tehnici restaurative și augmentative contribuie la sprijinirea politică și financiară a domeniului în Federația Rusă şi, posibil, și în alte țări.
[1] https://osp.od.nih.gov/biotechnology/dual-use-research-of-concern/
[2] Marcello Ienca, Fabrice Jotterand, Bernice S. Elger, From Healthcare to Warfare and Reverse: How Should We Regulate Dual-Use Neurotechnology?. Neuron, Vol. 97, no. 2, 17, 01.2018, pp. 269-274, disponibil la https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0896627317311406.
[3] Nick Bostrom, Superinteligența. Căi, pericole, strategii, Editura Litera, București, 2016, p. 64.
[4] Deborah Golden, Ted Johnson, AI-augmented cybersecurity. 08.05.2017, disponibil la https://www. deloitte.com/insights/us/en/industry/public-sector/addressing-cybersecurity-talent-shortage.html.
[5] Prionii sunt agenți infecțioși nonconvenționali de natură proteică, lipsiți de orice tip de acid nucleic, care produc un grup de boli neurodegenerative transmisibile ale animalelor și omului, precum encefalopatia spongiformă sau boala Creutzfeldt-Jacob. (Sursa: https://www.who.int/zoonoses/diseases/prion_diseases)
[6] Eyal Aharoni, Gina M. Vincent, Carla L. Harenski, Vince D. Calhoun, Walter Sinnott-Armstrong, Michael S. Gazzaniga, Kent Kiehl. Neuroprediction of future rearrest. Proc Natl Acad Sci U S A. 09.04.2013, vol.110(15), pp. 6223–6228, disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3625297/.
[7] Andrés Molero-Chamizo,Raquel Martín Riquel, Juan Antonio Moriana, Michael A. Nitsche, Guadalupe N. Rivera-Urbina. Bilateral Prefrontal Cortex Anodal tDCS Effects on Self-reported Aggressiveness in Imprisoned Violent Offenders. Neuroscience vol. 397, 15.02.2019, pp. 31-40, disponibil la https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0306452218307498.
[8] Vezi și Dugan Cosmin-Dragoş. Targeting memory processes can be a useful tool in counter-terrorist strategies. Bucuresti, IKS, 2013.
[9] Vezi și Dugan Cosmin-Dragoş. Computingul afectiv – componentă a Web 3.0. CSI Strategii XXI „Complexitatea și dinamismul mediului de securitate”, vol. 2, iunie 2015, disponibil lahttp://cssas.unap.ro /ro/pdf_carti/conferinta_2015_vol_2.pdf.
[10] David Ignatius. The exotic new weapons the Pentagon wants to deter Russia and China. 23 februarie 2016, The Washington Post, disponibil lahttps://www.washingtonpost.com/opinions/the-exotic-new-weapons-the-pentagon-wants-to-deter-russia-and-china/.
[11] WADA, Final report to the CRC regarding the Moscow data, 20.11.2019, disponibil la https://www.wada-ama.org/sites/default/files/201912_ii_report_final.pdf.
