Substanțele farmaceutice reprezintă o primă linie de intervenție în neuroaugmentare, datorită disponibilității și profilului de siguranță crescut în majoritatea cazurilor. Cu toate acestea, studii multiple au evidențiat că doar un număr redus de molecule prezintă cu adevărat efecte de interes pentru neuroaugmentare, în multe situații rezultatele fiind neconvingătoare, ambigue sau insuficiente[1]. Există un adevărat bias, în special în rândul tinerilor, legat de aparenta eficiență a nootropicelor, probabil din cauza unei expectative nerealiste și autoevaluării eronate a potențialelor efecte. De exemplu, în cadrul unei cercetări recente care a adus în discuție impactul expectativei în stabilirea unei percepții legate de eficiența aparentă a utilizării nootropicelor, s-a constatat modificarea percepției eficienței și gradului de oboseală la administrarea unor substanțe cu rol placebo/nocebo, însă nu s-au observat modificări efective ale performanței cognitive[2]. O condiție esențială pe care o substanță farmaceutică trebuie să o îndeplinească pentru a fi creditată cu un efect neuroaugmentativ cert este ca aceasta să depăşescă sensibil în intensitate orice efect placebo sau nocebo rezultat sau care poate fi atribuit metodologiei cercetarii utilizate în studiu. Considerăm că prin stabilirea unor criterii înalte de validare a nootropicelor va fi stimulată identificarea generațiilor viitoare de notropice cu efecte robuste.
Din punct de vedere istoric utilizarea substanțelor cu diverse efecte (stimulatorii, psihotrope, sedare, de scădere a pragului de frică, creșterea rezistenței la durere) în vederea creșterii capacității combative are o tradiție îndelungată, care se confundă practic cu cea a conflictului militar. Paradoxal este că substanțele utilizate în scop de „îmbunătățire” de către militarii din secolele trecute sunt astăzi în majoritatea lor strict interzise, în special în situații de luptă: alcool, opioizi, diverși alcaloizi cu efect stimulant și psihoactiv, cannabis, cocaină, stricnină, amfetamine[3] etc.
Războiul Rece a fost un teren fertil pentru dezvoltarea farmacologiei cu uz militar, stimulată de numeroasele conflicte „calde” și „reci”, de competiția acerbă între cele două mari blocuri politico-militare şi tehnologice, dar și de dezvoltarea globală a piețelor comerciale. Dominată de ideea compusului-minune, la intervale periodice, presa anilor ’60-’70 anunța descoperirea unui „elixir” capabil să creeze supersoldați sau tineri supradotați intelectual, care să ofere avantajul decisiv în competiția dintre adversari.
Percepția indusă în acea perioadă, atât prin mijloacele media, cât și prin cultura pop şi science-fiction, a creat un deserviciu cercetării reale, prin creionarea unor viziuni idealizate sau demonizante, care persistă până în ziua de astăzi (din nefericire, scenariile sunt reluate și adaptate pentru generația actuală). Asocierea unor compuși cu unele efecte nootrope sau restaurative cu mișcarea hippy și consumul de droguri „uşoare” a contribuit la menținerea confuziei dintre consumul recreațional și cel în scop medical sau augmentativ, aspect care se perpetuează până în prezent.
După dezmembrarea Uniunii Sovietice, o serie de compuși farmaceutici dezvoltați în secret în vasta rețea de laboratoare ale complexului militaro-industrial au devenit accesibili cercetătorilor occidentali, dezvăluind o parte din filosofia neuroaugmentării în varianta estică. Începând cu ultimul deceniu al mileniului trecut, în occident s-a trecut la dezvoltarea celei de-a doua generații de compuși nootropici, fenomen care a cunoscut o accelerare semnificativă după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001.
Războiul din Irak și cel din Afganistan au stimulat cercetarea în domeniul neuroștiințelor, atât cu scop militar (neuroimagistica interogaţională, neuroproteze, neuroaugmentare etc.), cât și cu scop restaurativ (neuroreabilitare, proteze bionice), reconceptualizând practic necesitățile militare în cadrul domeniului neuro. Putem astfel afirma că ne aflăm într-o „epocă de aur” a neuroaugmentării, subiectul fiind larg acceptat și dedicându-i-se manifestări științifice și linii bugetare de cercetare specifice.
Nootropicele reprezintă o clasă eterogenă de substanțe chimice, cu multiple mecanisme de acțiune, uneori foarte diferite, convergenţa în plan funcțional fiind asigurată prin efectul de îmbunătățire a funcțiilor cognitive. Fără a ne îndepărta de obiectivul principal al demersului nostru, menționăm câteva din principalele mecanisme de acțiune ale nootropicelor responsabile de efectul augmentativ:
1. Întărirea transmisiei sinaptice prin creșterea cantității de neurotransmiţător în fanta sinaptică sau modificarea sensibilității sinapsei prin modificarea numărului de receptori. Această modalitate de îmbunătățire a transmisiei influxului nervos permite transmiterea informației la distanţe mai mari de-a lungul rețelelor neurale și păstrarea unui raport mai bun semnal/zgomot. Efectul este însă limitat, excesul de neurotransmiţător din fanta sinaptică generând disfuncționalități majore, caracterizate prin scăderea funcțiilor cognitive, instabilitate emoțională, declanșarea unor comportamente dezadaptative sau chiar psihotice (manie, depresie, ideaţie suicidară). Alternativa constă în identificarea regimului optim de suplimentare și utilizarea unor cicluri de administrare a medicației cu rol augmentativ[4].
2. Modulatoare ale transmisiei influxului nervos, care permit realizarea unei sincronizări de amplitudine cu rețele neurale situate la distanţă, prin realizarea unor „pachete informaționale” sincronizate, permițând recrutarea unor rețele marginale și transmisia informației către periferia unei rețele extinse. În același timp, protejează sinapsele de excesul de neurotransmițători excitatori care pot exercita efecte detrimentale, care grăbesc apoptoza[5] celulară. Prin stimulare externă periodică (training cognitiv), în intervalul terapiei cu modulatoare și amplificatoare ale transmisiei sinaptice, se pot reorchestra tiparele de activare la nivelul rețelelor neurale, care reprezintă substratul neurobiologic al proceselor mentale de interes – atenție, concentrare, memorie, imaginație, motivație, voință[6] etc.
3. Susținerea transmisiei sinaptice prin diverse mecanisme (precursori ai neurotransmițătorilor, suport energetic, îmbunătățirea metabolismului intracelular, înlăturarea produșilor finali de metabolism etc.) permite atât realizarea unui travaliu cognitiv timp îndelungat, cât și „spike-uri” de activitate intensă, în mod fiziologic și reversibil.
4. Suportive ale activității SNC – reprezintă un spectru larg de substanțe implicate în buna funcționare a țesutului nervos, de la asigurarea hidratării și precursorilor neurotransmițătorilor, creșterea afluxului sangvin la nivelul SNC, până la aminoacizi și polipeptide destinate refacerii celulare[7].
Diversitatea foarte mare a nootropicelor din punct de vedere chimic și farmacocinetic poate crea dificultăți în clasificarea acestora, aspect reflectat și de lipsa unei farmacopei specializate.
O serie de substanțe medicamentoase au fost studiate în calitate de agenți de neuroaugmentare, existând suficiente date care să permită o evaluare a efectelor – atât cele augmentative, cât și secundare, a practicilor, a riscului de abuz etc. Menționăm în continuare doar câteva din aceste clase de agenți farmacologici.
Dezvoltarea rapidă a farmacologiei și a neuroștiințelor operaționale, asistată de elemente de inteligenţă artificială, oferă șansa accelerării cercetării și testării nontraumatice (lab-on-a-chip, virtual test), selectând cele mai valoroase molecule și metode de optimizare.
În fapt, una din caracteristicele viitoarelor programe de neuroaugmentare va fi realizarea unei strategii personalizate/de precizie,care va anticipa cele mai eficiente și sigure combinații de metode. Dezvoltarea genomicii, a medicinei regenerative și a celei personalizate va permite realizarea unor avataruri ale trăsăturilor de interes ale persoanei – utilizând biochipuri, softuri destinate virtualizării, animale modificate genetic –, permițând testarea substanțelor de interes in silico, in vitro și in vivo, pe o matrice informatică, sintetică sau biologică, aceasta reproducând caracteristicile genetice și biologice esențiale ale beneficiarului. Aspectele menționate sunt în dezvoltare, existând prototipuri funcționale, estimându-se că tehnologia se va maturiza în jurul anului 2050.
O altă caracteristică a generațiilor viitoare de nootropice, care oglindește fidel tendințele din cercetarea medicală actuală, este specificitatea în planul efectelor de optimizare şi augmentare.
Pornind de la creșterea progresivă a înțelegerii noastre despre substratul genomic, biologic și informațional, care stă la baza funcționării sistemului nervos uman și a interacției sale cu mediul, precum și de la perfecționarea conceptelor filosofice privind mintea umană, vom putea dezvolta o viziune asupra oportunităților, limitelor, capacității de modelare și manipulare a minții biologice individuale şi colective. În cazul specificității, dificultatea rezidă nu în realizarea celei biochimice (afinitatea faţă de un anumit receptor sau izomer al acestuia), cât în a înțelege arhitectura mozaicului informațional responsabil de proprietățile specifice ale funcțiilor cognitive precum memoria, atenția, concentrarea.
Gradul mare de interconectare și sincronizare a rețelelor cerebrale permite în general doar jocuri cu sumă nulă. Astfel, în final trebuie realizat un compromis, care deși limitează performanţa, asigură stabilitate, reziliență și o capacitate de efort tradusă uneori mai puţin prin „creştere” şi mai mult prin „control”.
Variabilitatea biologică a candidaților scade gradul de predictibilitate a efectelor, un aspect esențial al siguranței și eficacității. Această dificultate nu poate fi depășită doar prin descoperirea unei singure metode-miracol, fiind probabil necesare adevărate „proteze/orteze biochimice și informaționale”, capabile să utilizeze sau să influențeze producția internă a unui spectru larg de molecule.
Tehnicile augmentative capabile să influențeze durabil expresia genetică la nivelul sistemului nervos reprezintă o altă modalitate de a creşte specificitatea și predictibilitatea efectelor, prin ajustarea substratului genetic individual.
Multimodalitatea reprezintă un alt deziderat al tehnicilor neuroaugmentative viitoare. Este de așteptat ca o moleculă să prezinte multiple efecte de optimizare, suportive sau restaurative, simplificând administrarea și crescând siguranța în utilizare. Chiar și în aceste condiții, devine evident că neuroaugmentarea va cuprinde un set de tehnici diferite, însă recomandate astfel încât să rezulte un efect multiplicativ, sinergic.
O caracteristică esențială, care limitează utilizarea oricărei tehnici augmentative în cadrul instituțiilor de securitate națională este siguranța utilizării. Riscurile sunt multiple și dificil de evitat – de la dependenţele psihologice sau chiar cele fizice, la efecte marginale sau efecte detrimentale, manifestate la distanţă. În cazul farmacologiei clinice testările care au în vedere biosiguranța pot dura până la un deceniu, iar la finalul acestui proces laborios şi costisitor un medicament primește toate autorizările eliberării pe piață. Acest aspect poate fi parțial depășit utilizând modelarea in silico sau ingineria genetică, dar validarea finală va avea loc in vivo.
Tehnicile de neuroaugmentare prezintă și o serie de dezavantaje din punctul de vedere al uzului militar. Chiar și metodele complicate pot fi relativ ușor replicate în laboratoare de mare performanţă, astfel că nu reprezintă o tehnologie cu potențial asimetric.
De exemplu, industria farmacologică are la dispoziție fonduri exorbitante și va pune la dispoziția unei piețe globale uriașe orice moleculă cu potențial, în măsura în care va fi declarată sigură. Riscul dependenţei psihologice, prin formarea unei noi imagini de sine până la coagularea unei noi pseudoidentități, care preferă varianta augmentată în defavoarea „originalului”, reprezintă o provocare reală, într-un mediu extrem de selectiv și animat de o cultură a îmbunătățirii permanente și a performanței.
Modificările de personalitate, chiar și dacă ne referim la trăsături considerate a fi „pozitive”, pot antrena tulburări psihologice sau chiar declanșa conflicte psihiatrice latente; în același timp, pot reprezenta o provocare pentru colectivul profesional. Modul de reglementare a neuroaugmentării angajaților din instituțiile de securitate națională reprezintă un alt element controversat – „cine?, de ce?, cum?, în ce măsură? cu ce scop?” reprezintă doar câteva din întrebările pe care structurile de comandă trebuie să le analizeze și la care să identifice răspunsuri.
În ultimă instanță, cea mai spinoasă problemă a tehnicilor de neuroaugmentare este eficienţa lor în condiții reale. De exemplu, în cazul nootropicelor, în prezent există puține molecule cu un efect constant și predictibil, iar gradul de augmentare este unul moderat. Există un lung istoric de utilizare defectuoasă a metodelor de optimizare a performanțelor, care din nefericire constituie mai degrabă o dovadă a eșecului oamenilor în lupta cu propriile vulnerabilități și ambiții decât a cercetării în domeniu. Realizarea nootropicelor avansate sau a altor metode augmentative și utilizarea lor în mod etic, inclusiv în domeniul de intelligence, reprezintă alegeri care sperăm să contribuie la prefigurarea unui viitor dezirabil.
……………………………………..
1. Ampakinele sunt substanțe care prezintă o afinitate puternică pentru receptorul glutamatergic AMPA, aspect care este în mare măsură răspunzător de efectele terapeutice de creștere a atenției și stării de alertă, prin care facilitează învățarea și memorarea[8],. A fost descris și un moderat efect psihoenergizant și antidepresiv, iar în unele situații, au îmbunătățit și calitatea somnului[9].
Mecanismul principal de acțiune este de facilitare și întărire a transmisiei sinaptice ca urmare a modulării efectelor neurotransmițătorului glutamat, promovând plasticitatea sinaptică și pe termen lung (long term potentiation – LTP) și creșterea numărului de conexiuni sinaptice. Efectele funcționale constau în extinderea rețelelor neuronale și îmbunătățirea comunicării la distanţă, creșterea gradului de sincronizare între diferite sectoare ale rețelelor neuronale, facilitarea creșterii rețelei sinaptice prin stimularea eliberării unor factori neurotrofi[10].
Ampakinele au fost cercetate în cadrul unor proiecte DARPA, însă până în prezent rezultatele au fost sub așteptări. Compusul Farampator a demonstrat un efect modest de îmbunătățire a memoriei de scurtă durată, însă a decrementat memoria episodică. Un alt compus, CX-516, a îmbunătățit memoria de scurtă durată, însă efectul a fost modest, iar perioada de înjumătățire este rapidă. În prezent, se află în dezvoltare o nouă generație de ampakine, cu efecte mai puternice și mai selective, însă niciun produs nu este autorizat pentru uz uman[11].
2. Racetamii sunt primele substanțe utilizate în scop nootropic; prima moleculă de racetam (piracetamul, aflat în utilizare) fiind brevetată de profesorul belgian de origine română Corneliu E. Giurgea în anul 1964. Câteva molecule din familia racetamilor sunt considerate a avea efecte nootropice superioare piracetamului și sunt utilizate în clinică – oxiracetam, fenilpiracetam, aniracetam, pramiracetam. Efectul terapeutic se datorează îmbunătățirii transmisiei intra- și interemisferice, a metabolismului neuronal, efectului neuroprotector, îmbunătățirii reologiei sangvine etc. Deși sunt intens utilizate în special în neurologie, psihiatrie și geriatrie, totuși sunt puține studii efectuate la persoane sănătoase, racetamii fiind creditați cu un efect de sporire a atenției și a capacității de învățare[12].
3. Colinergicele au fost considerate unele dintre cele mai promițătoare clase de substanțe cu rol în augmentare, în special datorită utilizării cu succes în bolile neurocognitive. Efectul se datorează creșterii concentrației neurotransmițătorului acetilcolina în fanta sinaptică. Multiplele efecte ale acetilcolinei includ și reglarea excitabilității neuronale la nivelul sistemului nervos, utilizând mai multe tipuri de receptori[13].
Au fost efectuate mai multe studii, utilizând medicația aprobată pentru tratamentul demenţei Alzheimer (rivastigmina, galantamina, donepezil), cu scopul de a elucida efectul neuroaugmentativ, cu rezultate mixte.
Efectele asupra memoriei au fost inconstante și au prezentat diferențe între studii, iar uneori variațiile au fost semnificative, chiar și între subiecții aceluiași studiu[14]. Astfel, donepezilul a îmbunătățit capacitatea de memorare în cadrul unui training complex cu sarcini despre pilotajul unui avion și a ameliorat capacitatea de procesare semantică a cuvintelor. Într-un studiu privind capacitatea donepezilului de a păstra performanţa memoriei în condiții de deprivare de somn (pentru 24 de ore), efectul a fost de reducere a deficitelor de atenție și concentrare[15]. Un studiu mai vechi confirmă capacitatea donepezilului de a creşte capacitatea de memorizare pe termen lung, aspect care însă nu a fost confirmat de alte cercetări[16].
Capacitatea de procesare vizuală a fost îmbunătățită în mai multe studii în care a fost utilizat donepezilul, fiind obiectivată prin creșterea capacității de rezolvare a problemelor și a gradului de discriminare vizuală[17].
Asocierea donepezilului în timpul unor antrenamente bazate pe stimularea senzorială repetată (în special vizuală) contribuie la obținerea unor performanțe superioare și scurtează procesul de învățare[18].
Donepezilul este în general bine tolerat în dozele administrate pentru augmentare (subclinice), deși poate avea unele efecte secundare importante (contracturi, insomnie, conținut oniric dezagreabil, inapetenţă şi scădere în greutate). Cu toate acestea, două studii au raportat rezultate negative, existând și persoane care s-au retras voluntar sau în urma manifestării unor complicații. Toate aceste exemple confirmă nevoia de a efectua studii extinse, în condiții de siguranță și eficienţă similare celor medicale[19].
Nicotina, prin stimularea receptorilor nicotinici (receptori colinergici), influențează neuroplasticitatea facilitatorie la indivizii nefumători, în timp ce o suprimă pe cea inhibitorie. Sunt explicate astfel efectele observate asupra atenției, memoriei de lucru, memoriei de durată și procesării informației prin îmbunătățirea raportului semnal/zgomot[20], dar și a îmbunătățirii stării de alertă raportată de unii utilizatori. Un mare dezavantaj al nicotinei este toxicitatea și lipsa de etică în administrarea la personele nefumătoare sau sevrate.
În perspectivă, prin utilizarea unor metode inovatoare de selecție și cercetare, s-au dezvoltat o serie de noi molecule promițătoare, unele cu efecte multimodale, păstrând astfel terapia de amplificare colinergică în arsenalul neuroaugmentării[21].
4. Amfetaminele de sinteză sunt utilizate încă de la începutul secolului XX (benzedrina), cunoscând un vârf de consum în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Anterior, efedrina era folosită de milenii în medicina chineză tradițională, inclusiv pentru efectul anorexigen și de îmbunătățire a performanțelor fizice și psihologice.
Încă din perioada interbelică, s-a observat efectul de îmbunătățire a performanțelor școlare la copiii cu retard cognitiv sau tulburări psihice. Există dovezi scrise despre utilizarea amfetaminelor în anii ’30 în Statele Unite în scop non-medical augmentativ: „această informație (despre efectele psihologice observate în cadrul unui experiment cu amfetamine) a fost diseminată în rândul studenților prin comunicare directă, iar substanța a fost și este încă obținută de studenți de la drogherii cu scopul de a nu dormi sau împotriva oboselii înainte de examene” (Journalof the American Medical Association, 1937). Un an mai târziu același jurnal avertiza în cadrul unui editorial: „știrea că (amfetaminele) pot fi utilizate pentru păstrarea stării de veghe în perioada dinaintea examenelor s-a răspândit dintr-un campus în altul“. În Germania, un experiment desfășurat în septembrie 1938 cu studenți de la Academia Militară din Berlin a utilizat un placebo, cofeină și o amfetamină cu scopul de a testa capacitatea de învățare în condiții de deprivare de somn.
Fenomenul de utilizare în scop de creștere a performanțelor a continuat și după cel de-al Doilea Război Mondial, fiind stimulat în Statele Unite și de participarea multor tineri la conflictele din Coreea și Vietnam, unde amfetaminele au fost utilizate la scară largă de soldați. Consumul în scop augmentativ este documentat și în anii ’60, ’70 și ’80 în plin război împotriva drogurilor: „Utilizarea ocazională a amfetaminelor cu scopul de a păstra starea de vigilență sau pentru a crește performanțele este foarte răspândită. Studenți care învață înainte de examene, șoferi care doresc să realizeze călătorii fără să se oprească, atleți care doresc să exceleze și militari aflați în misiuni prelungite sunt doar câteva din grupurile cele mai implicate”[22].
Istoric, încă de la primele observații referitoare la capacitatea de a păstra timp îndelungat starea de veghe sau a crește capacitatea de lucru și atenția, amfetaminele au fost considerate substanțe de interes pentru farmacologia militară [23].
Efectele secundare majore au limitat utilizarea în practica medicală, deși prezintă o serie de efecte terapeutice remarcabile și dificil de reprodus cu alte clase de substanţe. O serie de amfetamine au fost omologate și utilizate în afecțiuni precum narcolepsia, obezitatea, deficitul de atenție la adult și copil, pentru a fi retrase și apoi reintroduse pe piața farmaceutică cu formule modificate[24]. Chiar și în aceste condiții, medicația bazată pe amfetamine se eliberează numai în condiții speciale.
Metilfenidatul (denumirea comercială – Ritalin) este un medicament utilizat pentru deficitul de atenție la copil și adult, însă reprezintă și una dintre cele mai abuzate substanțe în scop de neuroaugmentare. Efectul se datorează mai ales creșterii concentrației sinaptice a neurotransmițătorilor noradrenalina și dopamina și este unul difuz, lipsit de mare specificitate. Inițial introdus în clinică în 1957, ca un medicament-minune, uzul său a trebuit să fie restrâns din cauza efectelor secundare[25]. În prezent, este cea mai prescrisă medicație stimulantă pentru ADHD la copil, dar și cel mai abuzat medicament în mediul universitar (academic doping). Un alt medicament din această clasă, care conține o combinație de patru săruri de amfetamine, este Adderall (în România se eliberează numai cu prescripție medicală restrictivă, exclusiv pentru uz medical).
Merită menționat că în anii ’40 au existat inițiative serioase de utilizare a benzedrinei la copiii din SUA în cursul procesului de învățare, demersuri limitate atât de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, cât și de observare a efectelor secundare[26]. În prezent, o cercetare statistică realizată pe un eșantion reprezentativ pentru universitățile din SUA în 2001 a relevat că aproximativ 6,9% dintre studenți au utilizat în cursul vieții medicație stimulantă în scop nonterapeutic. Există variații majore, ajungându-se ca în unele campusuri universitare incidenţa consumului să fie de 27% sau 34%, echivalent cu existenţa unei adevărate culturi a utilizării stimulentelor în cursul procesului de învățare.
Deși aceste date zugrăvesc o imagine mai degrabă pozitivă a consumului de amfetamine în scopul îmbunătățirii performanțelor cognitive, în realitate dovezile științifice privind beneficiile acestei practici sunt reduse. Aparent, efectul de îmbunătățire se datorează mai mult efectului placebo, creșterii stimei de sine, modificării percepției asupra intensității efortului depus, cu toate că există și criterii obiective care confirmă unele rezultate pozitive. Utilizarea ocazională s-a asociat puternic cu scaderea performanțelor cognitive şi efecte mai degrabă detrimentale, în timp ce utilizarea frecventa s-a asociat cu efecte secundare nedorite (tulburări minore de ritm cardiac, hipertensiune, insomnie, iritabilitate sau chiar agresivitate)[27]. S-a speculat că efectul augmentativ se datorează în special eliminării unor performanțe mai scăzute nediagnosticate, cu toate că este dificil de realizat o standardizare a modalităților de utilizare în mediul academic.
Datorită limitărilor legale, există puține studii efectuate pe subiecți sănătoși, majoritatea datelor provenind de la pacienți cu tulburări de atenție și concentrare. Pe animalele de laborator s-a observat o creștere a comportamentului explorator, îmbunătățirea atenției, memoriei și concentrării, creșterea stării de veghe, a vitezei reflexelor și a capacității de efort intelectual. La nivelul indivizilor sănătoși s-a observat o creștere a atenției, însă numai pentru sarcinile simple, nu și cele complexe. În mod similar, s-a observat o îmbunătățire a memoriei de lucru în unele condiții (mai frecvent la indivizii cu scoruri normale, dar la limita inferioară), însă efectul nu a fost constant raportat[28].
Amfetaminele („fast pills”) rămân o clasă promițătoare de substanțe pentru neuroaugmentare în domeniul militar şi în condiţii speciale, deși efectul stimulant este unul nespecific și există riscul unor efecte secundare grave în caz de abuz. Cu toate acestea, noi molecule cu specificitate crescută și utilizarea în cadrul unor combinații complexe reprezintă modalități de a îmbunătăți potențialul neuroaugmentativ în condiții de siguranță.
În România, cu excepția utilizării în scop medical cu prescripție specială sau experimental sub supraveghere, incitarea, achiziția, consumul sau distribuția de amfetamine, inclusiv substanțe farmaceutice obținute ilegal, intră sub incidența legii privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
[1] Marraccini ME, Weyandt LL, Rossi JS, Gudmundsdottir BG., Neurocognitive enhancement or impairment? A systematic meta-analysis of prescription stimulant effects on processing speed, decision-making, planning, and cognitive perseveration. Exp Clin Psychopharmacol. 08.2016, vol. 24(4), pp. 269-84, disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4968888/.
[2] Alexander Winkler, Christiane Hermann, Placebo- and Nocebo-Effects in Cognitive Neuroenhancement: When Expectation Shapes Perception. Front Psychiatry. 2019; 10: 498, disponibil la https://www.ncbi. nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6640161/.
[3] Łukasz Kamieński. Combat High – How Armies Throughout History Used Drugs to Make Soldiers Fight, 08.05.2018, disponibil la https://militaryhistorynow.com/2018/05/08/combat-high-a-sobering-history-of-drug-use-in-wartime/.
[4] Froestl W, Muhs A., Pfeifer A., Cognitive enhancers (nootropics). Part 1: drugs interacting with receptors. J Alzheimers Dis. 2012, no. 32, vol. 4, pp. 793-887, disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed /22886028.
[5] Apoptoză – termen care provine din cuvintele greceşti apo = departe și ptosis = cădere (referitor la „căderea frunzelor” toamna) și este utilizat pentru a desemna procesul de moarte celulară fiziologică, programată genetic.
[6] Froestl W., Muhs A., Pfeifer A., Cognitive enhancers (nootropics). Part 3: drugs interacting with targets other than receptors or enzymes. disease-modifying drugs,J Alzheimers Dis. 2013, no. 34, vol. 1, pp. 1-114, disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23186990.
- [7] Froestl W., Muhs A., Pfeifer A., Cognitive enhancers (nootropics). Part 2: drugs interacting with enzymes,J Alzheimers Dis. 2013, no. 33, vol. 3, pp. 547-658, disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed /23042218.
[8] Knafo S., Venero C., Sánchez-Puelles C., Facilitation of AMPA receptor synaptic delivery as a molecular mechanism for cognitive enhancement. PLoS Biol., februarie 2012, vol. 10, no. 2 disponibil lahttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3283560/.
[9] Kathryn Partin, AMPA receptor potentiators: from drug design to cognitive enhancement, Curr. Op. in Pharm. vol. 20, 2015, p. 50, disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/ articles/PMC4318786.
[10] Gary Lynch, Christine M. Gall, Ampakines and the threefold path to cognitive enhancement. Trends in Neurosci., vol. 29, no.10, 2006, disponibil la http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16890999.
[11] Guillaume Fond, Jean Franchi, Alexandra Macgregor,Innovative mechanisms of action for pharmaceutical cognitive enhancement: A systematic review, Psychiatry Research,sept. 2015, vol. 229, no. (1-2), pp. 12-20 disponibil la http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26187342.
[12] Fond G., Micoulaud-Franchi J.A., Macgregor A., Richieri R., Miot S., Lopez R., Abbar, Lancon C., Repantis D., Neuroenhancement in Healthy Adults, Part I: Pharmaceutical Cognitive Enhancement: A Systematic Review. J Clinic Res Bioeth 2015, vil. 6:2, disponibil la https://www.longdom.org/open-access/ neuroenhancement-in-healthy-adults-part-i-pharmaceutical-cognitiveenhancement-a-systematic-review-2155-9627-1000213.pdf.
[13] Guillaume Fond, Jean-Arthur Micoulaud, Lore Brunel, Alexandra Macgregor,Innovative mechanisms of action for pharmaceutical cognitive enhancement: A systematic review, Psychiatry Research,31 mai 2015, pp. 7-9, disponibil la http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/?term=Innovative+mechanisms+of+ action+for+pharmaceutical+cognitive+enhancement%3A+A+systematic+review.
[14] Andreas G., Franke, Klaus Lieb., Pharmacological Neuroenhancement: Substances and Epidemiology. pp. 21, inElisabeth Hildt, Andreas G. Franke, Cognitive Enhancement an Interdisciplinary Perspective. Springer Science+Business Media Dordrecht 2013.
[15] Bentley P., Husain M., Dolan RJ. Effects of cholinergic enhancement on visual stimulation, spațial attention, and spațial working memory, Neuron, martie 2004, vol. 41, no. 6, pp. 969-982, disponibil la http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/?term=Effects+of+cholinergic+enhancement+on+visual+stimulation%2C+spațial+attention%2C+and+spațial+working+memory%2C.
[16] Davis K.L., Mohs R.C., Tinklenberg J.R., Pfefferbaum A., Hollister L.E., Kopell B.S., Physostigmine: improvement of long-term memory processes in normal humans. Science., vol. 201, 1978, pp. 272–274, disponibil la http://www.sciencemag.org/cgi/pmidlookup?view=long&pmid=351807.
[17] Bauer M., Kluge C., Bach D., Bradbury D., Cholinergic enhancement of visual attention and neural oscillations in the human brain, Curr Biol., martie 2012, vol. 6, no. 22, p. 103, disponibil lahttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/pmid/22305751/.
[18] Ariel Rokem, Michael Silver, The benefits of cholinergic enhancement during perceptual learning are long-lasting. Front Comput Neurosci., 2013, vol. 7, p. 66, disponibil la https://www.ncbi.nlm. nih.gov/pmc/articles/pmid/23755006/.
[19] Repantis D., Heuser I., Acetylcholinesterase inhibitors and memantine for neuroenhancement in healthy individuals: a systematic review, Pharmacological Research, iunie 2010, vol. 61, no. 6, pp. 473-481, disponibil la http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/?term=Acetylcholinesterase+inhibitors+and+memantine +for+neuroenhancement+in+healthy+individuals%3A+a+systematic+review.
[20] Thirugnanasambandam N., Grundey J., Nicotinergic impact on focal and non-focal neuroplasticity induced by non-invasive brain stimulation in non-smoking humans, Neuropsychopharmacology, mar. 2011, vol. 36, no. 4, pp. 879-886, disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3055731/.
[21] Hafsa Amat-ur-Rasool, Mehboob Ahmed, Designing Second Generation Anti-Alzheimer Compounds as Inhibitors of Human Acetylcholinesterase: Computational Screening of Synthetic Molecules and Dietary Phytochemicals. PLoS One., 2015, vol. 10, no. 9, disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pmc/articles/PMC4556483/.
[22] Stephan Schleim, Boris B. Quednow, How Realistic Are the Scientific Assumptions of the Neuroenhancement Debate? Assessing the Pharmacological Optimism and Neuroenhancement Prevalence Hypotheses. Front. Pharmacol., 22.01.2018, disponibil la https://www.frontiersin.org/articles/ 10.3389/fphar.2018.00003/full.
[23] Nicolas Rasmussen, America’s First Amphetamine Epidemic 1929–1971,Am J Public Health. 06. 2008, no. 98, vol. 6, pp. 974–985, disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2377281/.
[24] Wood S., Sage R., Shuman T., Psychostimulants and cognition: a continuum of behavioral and cognitive activation. Pharmacol Rev., decembrie 2013, vol. 66, no. 1, pp. 193-221 disponibil la https://www.ncbi. nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3880463/.
[25] Challman T.D., Lipsky J.J., Methylphenidate: its pharmacology and uses, Mayo Clin. Proc. 2000, no. 75, vol. 7, pp. 711–721, disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10907387.
[26] Rasmussen N., Making the First Anti-Depressant: Amphetamine in American Medicine, 1929–1950, Journal of the History of Medicine and Allied Sciences, no. 61, 2006, pp. 288–323, disponibil la https://academic.oup.com/jhmas/article-lookup/doi/10.1093/jhmas/jrj039.
[27] Lisa L. Weyandt, Tara L. White, Bergljot Gyda Gudmundsdottir, Adam Z. Nitenson, Emma S. Rathkey, Kelvin A. De Leon,Stephanie A. Bjorn, Neurocognitive, Autonomic, and Mood Effects of Adderall: A Pilot Study of Healthy College Students. Pharmacy (Basel). 09.2018; vol. 6(3): 58, disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6165228/.
[28] Gary Lynch, Linda C. Palmer, Christine M. Gall, The likelihood of cognitive enhancement, Pharmacology, Biochemistry and Behavior, 2011, vol. 99, pp. 116–129, disponibil la https://www.ncbi.nlm. nih.gov/pmc/articles/PMC3114293/.
