Neuropsihologia percepţiei temporale şi implicaţii în elaborarea de “viitori” (2)

Timp de citire: 10 minute

Gândirea prospectivă, din punctul de vedere al psihologiei, este asimilată proceselor de imaginaţie creatoare şi visului de perspectivă. Imaginaţia este responsabilă de procesarea datelor iniţiale provenite în general din experienţă (memorii) şi de generarea de “viitori” prin intermediul interacţiunilor complexe cu alte procese psihice dar şi prin procedee combinatorii proprii, caracteristice acestui proces cognitiv. O serie de operaţii specifice imaginaţiei au fost descrise (aglutinarea, amplificarea sau diminuarea, multiplicarea sau omisiunea, diviziunea şi rearanjarea, substituirea, modificarea, scematizarea, analogia şi empatia), însă asemeni unei piese muzicale, algoritmul de combinare este cel care determină proprietăţile emergente ale produsului final.

Din punct de vedere neurofiziologic, imaginaţia are la bază un “spaţiu combinatoric liber”, care se constituie în zonele de convergenţă ale sistemelor senzoriale şi intuitive. Deşi iniţial s-a presupus existenţa unui mecanism specific, un număr tot mai mare de studii a evidenţiat faptul că un rol central în generarea sistemelor operatorii şi reprezentaţionale implicate în elaborarea gândirii prospective îl are memoria episodică. Creditată în mod clasic ca fiind responsabilă de retrăirea unor experienţe anterioare, studiile de neuroimagistică confirmă rolul memoriei episodice în pre-experimentarea scenariilor posibile; de altfel, din perspectiva timpului subiectiv ambele tipuri de reprezentări sunt episodice şi pot conţine numeroase detalii contextuale plasate într-un cadru spaţio-temporal bine definit.

O analiză mai detaliată evidenţiază numeroase similitudini între reprezentările mentale ale trecutului şi viitorului, sugerând activarea unor zone cerebrale similare. De exemplu, ansamblul de reprezentări utilizate pentru generarea trecutului şi al viitorilor este similar, frecvent utilizăm informaţii autobiografice, detaliile trebuie integrate într-o viziune coerentă iar modul în care ne raportăm la ambele tipuri de evenimente presupune existenţa unui proces auto-referenţial. Un alt argument este faptul că distribuţia temporală a evenimentelor trecute care pot fi rememorate de o persoană (adult sănătos) respectă aceeaşi lege-putere ca şi distribuţia temporală a evenimentelor viitoare care pot fi anticipat.

Atât rememorarea cât şi imaginarea de viitori utilizează şi componente ale memoriei semantice, fiind asemeni limbajului, procese generative şi nelimitate, fără o limită a posibilităţii de a produce noi reprezentări. Neuroimagistic şi experimental a fost pusă în evidenţă activarea unor zone cerebrale comune implicate în ambele procese: cortexul bilateral din zona medială prefrontală, hipocampul şi cortexul parahipocampic, lobul patrulater (precuneus) stâng. Semnificativ este implicarea hipocampului stâng în ambele procese, aparent chiar înainte de activarea cortexului prefrontal, fapt care atestă utilizarea informaţiilor memorate şi integrarea lor într-un nou context temporal (dinspre trecut spre viitor). Hipocampul drept este activat în special în elaborarea scenariilor anticipative (probabil integrarea detaliilor din memorie într-un nou context temporal situat în viitor în comparaţie cu integrarea unor noi detalii într-o experianţă anterioară), aspect surprinzător prin asimetria pe care o generează şi prin faptul că se îndepărtează de la funcţia sa “clasică”. Nu în ultimul rând, hipocampul este implicat în memorarea scenariilor prospective. Aparent suprapunerea zonelor şi structurilor cerebrale este maximală în cazul ambelor procese în faza de elaborare, în timp ce diferenţe semnificative se întâlnesc în faza de construcţie a scenariilor, fapt sugerat şi de faptul că tiparele de activare din aceste regiuni sunt în contratimp.

Totuşi, diferenţele de pe axa timpului presupun existenţa unui set de procese cognitive şi a unor zone neurale specializate. Astfel, rememorarea evenimentelor este asociată cu activarea regiunilor prefrontale laterale drepte şi a zonei laterale a cortexului parietal. În contrast, imaginarea unui scenariu prospectiv este asociat cu activarea cortexului prefrontal lateral stâng (imaginarea de  noi evenimente) şi cortexul din zona fronto-polară (gândirea prospectivă şi planificarea, reprezentarea intenţiilor viitoare). Afectarea ultimei zone a fost asociată cu erori în realizarea deciziilor avantajoase, conştientizarea consecinţelor şi afectarea memoriei prospective.

Pornind de la aceste date, viziunea acceptată astăzi este că elaborarea unor scenarii mentale localizate în diverse cadre de referinţă temporale (trecut, viitor) utilizează o reţea neurală comună, regiunile implicate în rememorarea evenimentelor anterioare fiind implicată şi în generarea de scenarii prospective, însă există câteva zone care sunt activate doar în ultimul tip de acţiune. Acest lucru este evident, deoarece nu există nici un beneficiu prospectiv doar din simpla rememorare a informaţiilor sau din generarea unor scenarii alternative localizate în trecut.

Pornind de la aceste dovezi există o tendinţă tot mai accentuată în rândul neuropsihologilor de a considera “memoria episodică” (conceptul în formă clasică) ca fiind o subunitate a unui sistem prospectiv, mai degrabă decât o componentă destinată gestionarii evenimentelor retrospective. O astfel de concepţie – denumită simulare episodică constructivă – subliniază rolul evolutiv al elaborării mentale de scenarii, care sunt implicate în procesul decizional cu scopul de a modifica comportamentul actual pentru a satisface dorinţe viitoare.

Astfel s-ar putea explica şi “toleranţa” mecanismelor evolutive faţă de unele “surse de erori” (biasuri) ale memoriei episodice, precum distorsionarea memoriilor sau iluziile, în fapt operaţii cognitive necesare generării de scenarii prospective. Unele studii realizează corelaţii între complexitatea structurală a hipocampului, gradul de dezvoltare al memoriei la diverse specii, capacităţile de adaptare şi flexibilitatea gândirii prospective.

O serie de operaţii mentale au fost descrise ca fiind elemente (componente) ale gândirii prospective. Observate iniţial prin intermediul studiilor de psihologie, ulterior au fost din ce în ce mai bine diferenţiate şi definite cu ajutorul neuroimagisticii funcţionale şi a studiilor electroencefalografice. Supuse criticii şi imposibil de delimitat neuro-fiziologic în mod cartezian, aceste “instrumente” cu care operează gândirea prospectivă oferă totuşi o viziune complexă a modului în care conceptualizam viitorul, dar şi a potenţialelor surse de eroare. Au fost descrise patru forme elementare de activitate mentala întalnite în gândirea prospectivă: orientarea în viitor, gândirea prospectivă episodică, planificarea, memoria prospectivă.

O operaţie mentală complexă, bine definită şi intens studiată în ultimul deceniu, care prezinta interes pentru studiile prospective, este cronestezia. Termenul de cronestezie (chronesthesia) a fost operaţionalizat de către psihologul Endel Tulving şi se referă la capacitatea de a “călători mental” în interiorul timpului subiectiv în ambele direcţii. Acestă capacitate este rezultatul conlucrării mai multor funcţii neurocognitive, printre care rememorarea, gândirea la evenimente trecute, planificarea, anticiparea-elaborarea de scenarii mentale, expectativa.

Cronestezia reprezintă o formă de manifestare derivată din capacitatea de a conştientiza dimensiunea temporală subiectivă a propriei existenţe care permite subiectului să acţioneze asupra reprezentărilor temporale personale şi aparent este specifică doar oamenilor. Fiind un proces generativ, accentul este pus pe rearanjarea fragmentelor de memorie (uneori nemaifiind reproduceri fidele ale evenimentului original) şi inserţia de noi elemente. Conform afirmaţiei lui Tulvig, “cronestezia este o invenţie a naturii care îi permite să ocolească una din legile sale fundamentale – cea a săgetii timpului”, reprezentând una din cele mai avansate operaţii mentale destinate generării de “viitori”. Conceptul înglobează, dar nu este limitat la o serie de operaţii mentale cunoscute şi studiate anterior, precum rememorarea unor evenimente trecute, anticiparea sau planificarea unor evenimente viitoare, reveria.

În viziunea autorului, cronestezia prezintă multe din caracteristicile conştiinţei autonoetice, datorită proprietăţii comune de a utiliza experienţele temporale proprii şi de a percepe prezentul ca fiind o continuare a trecutului şi un premergător al viitorului. Diferenţa, explică Tulving, constă în accentul diferit dintre cei doi termeni – conştiinţa autonoetică studiază mai ales relaţia selfului cu timpul subiectiv, în timp ce cronestezia se axează pe relaţia dintre timpul subiectiv şi self. Acesta distincţie subtilă este necesară deoarece o serie de observaţii (psihologice şi neuroimagistice) atestă faptul că mintea umană poate opera cu reprezentările temporale independent de self şi invers.

Cronestezia reprezintă o nouă posibilitate de a înţelege o serie de procese subtile, dificil de investigat însă specifice minţii umane şi implicate în procesul de generare a viitorilor. Dovezile experimentale confirmă existenţa unui sistem unic, multicompartimentat, destinat atât gestionarii ideii de timp obiectiv, rezultat al percepţiilor dar şi a unui concept mult mai maleabil – timpul subiectiv, care permite realizarea unei orchestraţii temporale complexe, în scop evoluţionist (supravieţuire), cognitiv (scenarii prospective, de exemplu) sau recreaţional/antrenament cognitiv (literatură, poveşti fantastice). Observaţiile ne permit să afirmăm că timpul subiectiv poate fi considerat “real”, în funcţie de orientarea atenţiei şi că există o strânsă interconectare între cele două forme de timp – real şi subiectiv, fapt care confirmă orientarea prospectivă la nivelul gândirii umane.

Bibliografie:

1. Lena Veit, Konstantin Hartmann, Andreas Nieder, “Neuronal Correlates of Visual Working Memory in the Corvid Endbrain” Journal of Neuroscience, no. 34( 23), Iunie 2014, accesibil online la adresa http://www.jneurosci org/content /34/23/i.full.pdf+html.
2. Thomas Zentall, Tricia Clement at all.,” Episodic-like memory in pigeons”, Psychonomic Bulletin & Review, No. 8 (4), 2001, pp. 685-690, accesibil online la adresa http://cogs.indiana.edu/spackled/2005readings/Zentall_ episodiclike_pigeons.pdf.
3. Adam P Steiner, A David Redish. “Behavioral and neurophysiological correlates of regret in rat decision-making on a neuroeconomic task”, Nature Neuroscience, 2014, accesibil online la adresa http://www.nature.com/neuro/journal/ vaop/ncurrent/full/nn.3740.html (password needed).
4. Charan Ranganath, Robert T. Knight, “Prefrontal Cortex and Episodic Memory: Integrating Findings from Neuropsychology and Functional Brain Imaging”, accesibil online la adresa http://psychology.ucdavis.edu/labs/ ranganath/articles%5CRang_Knight_chp.pdf.
5. Silvia Rigato, Jannath Begum Ali, “The Neural Basis of Somatosensory Remapping Develops in Human Infancy”, Current Biology,  Volume 24, no. 11, iunie 2014, pp.1222–1226,   accesibil online la adresa http://medicalxpress.com/news /2014-05-hands-on-approach-babies-spatial-awareness.html.
6. C. Callender, “The Oxford Handbook of Philosophy of Time”, Oxford University Press, pp. 439-459, accesibil online la adresa http://www2.warwick.ac.uk/fac/soc/philosophy/people/faculty/hoerl/publications/tcd.pdf.
7. Tordjman S., “Time and its representations: at the crossroads between psychoanalysis and neuroscience”, J Physiol Paris, decembrie 2011, Nr. 105, Vol. (4-6), pp. 137-148, accesibil online la adresa http://www.sciencedirect.com/ science/article/pii/S0928425711000258.
8. Kurtz S.A., “The psychoanalisys of time”, J Am Psychoanal Assoc., no. 36(4), 1988, pp. 985-1004 accesibil online la adresa http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/3235.
9. Jonathan Redshaw, Thomas Suddendorf, “Foresight beyond the very next event: four-year-olds can link past and deferred future episodes”, Front Psychol., no. 4, 2013, accesibil online la adresa http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3705196/.
10. Zahodne LB, “Which psychosocial factors best predict cognitive performance in older adults?”, J Int Neuropsychol Soc., mai 2014, Vol. 20, no. 5, pp. 487-495 accesibil online la adresa http://journals.cambridge.org/action/display  Abstract?fromPage=online&aid=9263465&fileId=S1355617714000186.
11. Dan Prelipceanu, “Psihiatrie clinică”, Editura Medicală, 2011, Bucureşti, p. 42, 53, 93, 415, 496.
12. Robert A. Wilson, Frank Keil, “MIT Encyclopedia of cognitive sciences – Time in the mind”, pp. 842,The MIT Press, Cambridge, 1999, accesibil online la adresa http://www.ru.lv/~peter/zinatne/ebooks/MIT.Encyclopedia.of.the. Cognitive.Sciences.pdf.
13. Edward Awh, “Researchers use rhythmic brain activity to track memories in progress”, Medical Express, iunie 2014, accesibil online la adresa http://medicalxpress.com/news/2014-06-rhythmic-brain-track-memories.html.
14. Robin S.S. Kramer, Ulrich W. Weger  “The effect of mindfulness meditation on time perception”, Consciousness  and Cognition, vol. 22, 2013, accesibil online la adresa http://www.sciencedirect.com/science/ article/pii/S1053810013000792.
15. Andrade C, Mushtaq D, Margoob MA., “Electroconvulsive therapy for posttraumatic stress disorder: the importance of assessment measures” J ECT., No. 27(4), December 2011, pp. 341-352 accesibil online la adresa http://journals.lww.com/ectjournal/Citation/2011/12000/Electroconvulsive_Therapy_for_Posttraumatic_Stress. 21.aspx (password required).
16. Klein, S. B. et al., “Memory and temporal experience: the effect of episodic memory loss on an amnesic patient’s ability to remember the past and imagine the future”, Social Cognition, Vol. 20, pp. 353-379, accesibil online la adresa http://guilfordjournals.com/doi/abs/10.1521/soco.20.5.353.21125?journalCode=soco.
17. MacDonald CJ., “Prospective and retrospective duration memory in the hippocampus: is time in the foreground or background?”, Philos. Trans. R. Soc. Lond. B. Biol. Sci., Vol. 20. no. 369, ianuarie 2014, pp. 201-204 accesibil online la adresa http://rstb.royalsocietypublishing.org/content/369/1637/20120463.long.
18. R. Spreng, Brian Levine, “The temporal distribution of past and future autobiographical events across the lifespan”, Mem Cognit., decembrie 2006, Vol. 34(8), pp. 1644–1651 accesibil online la adresa http://www.ncbi.nlm.  nih.gov/pmc/articles/PMC1942074/.
19. Donna Rose Addis, Daniel L. Schacter, “The Hippocampus and Imagining the Future: Where Do  We Stand?”, Hum Neurosci., Vol. 5, 2011; pp. 173-190, accesibil online la adresa http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pmc/articles/PMC3251274/.
20. Oksanen KM, Waldum ER, “Neural mechanisms of time-based prospective memory: evidence for transient monitoring”, PLoS One., Martie 2014, No. 18;9(3), pp. 1-27, accesibil online la adresa http://www.ncbi.nlm. nih.gov/ pmc/articles/PMC3958452/.
21. Daniel L. Schacter, “Constructive memory: past and future”, Dialogues Clin Neurosc.. martie 2014, Vol. 14, no. 1, pp. 7-18, accesibil online la adresa http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3341652/.
22. Donna Rose Addisa, Alana T. Wonga, “Remembering the past and imagining the future: Common and distinct neural substrates during event construction and elaboration”, Neuropsychologia, no. 45, 2007, pp. 1363–1377 accesibil online la adresa http://www.wjh.harvard.edu/~dsweb/pdfs/07_01_DRA_ATW_DLS.pdf.
23. David Skidd, “From time to timeless: from Newton to Tulvig”, oct. 2013, accesibil online la adresa http://www.researchgate.net/publication/258835816_Time_and_Timelessness_From_Newton_to_Tulving.