„Argumentul Algernon” pornește de la ideea că augmentarea inteligenţei umane reprezintă un dezavantaj evoluționist net, altfel spus, dacă individul și umanitatea ar fi fost avantajate de apariția unei inteligenţe superioare celei actuale, acest aspect s-ar fi realizat deja prin intermediul evoluției. Cel mai simplist argument este că speciile cele mai reziliente prezintă o inteligenţă redusă sau își pot îmbunătăți radical șansele de supraviețuire printr-un comportament social complex.
O serie de studii au pus în evidenţă faptul că deși în ultimele două milioane de ani creierul uman a crescut în mod constant în greutate și complexitate, această tendință s-a inversat în ultimii 20.000 ani, una din explicații fiind că reprezintă un produs al evoluției necesar supraviețuirii, nu selecției inteligenţei[1].
Cauza principală este dezvoltarea „creierului social”, pe măsura creșterii complexității relațiilor sociale, a sistemelor de semnalizare și comunicare și apariției marilor aglomerări urbane care au impulsionat dezvoltarea civilizației umane[2].
Există și o serie de cazuri (subiecți umani) în care creșterea inteligenţei determinate genetic la o generație a reprezentat cauza unor dezavantaje majore peste câteva generații[3] sau șoareci care datorită unor mutații genetice induse au demonstrat o capacitate de memorare radical îmbunătățită, însă au manifestat o sensibilitate crescută la durere[4].
Aceste exemple subliniază argumentul compromisului în evoluție (trade-off), ridicând un semn de întrebare asupra rolului inteligenţei superioare ca produs evolutiv destinat asigurării supraviețuirii speciei.
Chiar și studiile asupra inteligenţei oferă o imagine departe de a fi optimistă, având în vedere că au fost identificate mai bine de 1.500 de gene implicate și circa 10.000 de alele potențiale[5], iar relațiile dintre funcțiile lor sunt greu de studiat și anticipat, fiind în mod particular susceptibile la mutații[6].
La nivelul creierului, expresia fenotipică a acestui mozaic genetic este materializată sub forma unei rețele complexe de regiuni segregate, înalt specializate, dar puternic interconectate, care comunică și integrează semnale cu o precizie spaţio-temporală înaltă, în care modificările focale pot genera efecte sistemice. Acest aspect subliniază dificultatea cu care se poate obține o mutație avantajoasă, în general fiind identificate mai degrabă gene detrimentale, a căror absență este asociată cu o creștere a inteligenţei.
Diminuarea presiunii selective în ultimii 3.000 de ani (cca 120 de generații – perioadă în care s-a dezvoltat agricultura, a avut loc urbanizarea, educația în masă, dezvoltarea relațiilor sociale, dezvoltarea mediului tehnologic şi, de ce nu, a practicii și serviciilor de intelligence) a facilitat apariția de mutații neavantajoase pentru stabilitatea intelectuală și emoțională, fapt care este mai degrabă încurajat de protezarea cognitivă cu ajutorul tehnologiei.
Studiul inteligenţei a pus în evidenţă și „dilema” evoluției biologice la om – este foarte dificil ca sistemul nervos central să sufere modificări semnificative care să-i permită realizarea de „salturi” către un grad de inteligenţă individuală radical avansată (de exemplu, ca între homo neanderthalensis și homo sapiens sapiens). O multitudine de factori (care caracterizează achiziția, prelucrarea, producerea sau transmiterea informației, precum și consumul energetic, volumul, sustenabilitatea, reziliența, durata de supraviețuire etc.) se află într-o formulă complexă a cărei optimizare presupune compromisuri cu suma zero, limita fiind stabilită în final de legile fizicii[7].
Cu toate că limita teoretică a inteligenţei umane individuale ar putea ajunge la un IQ de aproximativ 1 000, în realitate este puțin probabil să depășească un coeficient în jurul a 200 de puncte[8] (șansa statistică de a identifica o persoană cu un IQ=202 fiind de aproximativ 1/1010)[9]. Însuși fenomenul de neuroplasticitate, chiar dacă reprezintă o formidabilă adaptare evolutivă care oferă flexibilitatea cognitivă necesară adaptării la un spectru larg de medii, are limitele sale. În aceste condiții, merită chestionat impactul neuroaugmentării în stadiul actual, în ce măsură poate oferi soluții de perspectivă și limitele acestei tehnologii.
Un alt scenariu în care se poate realiza o sinergie între cele două tipuri de inteligență (biologică și electronică) are la bază ingineria de organoide cerebrale specializate, capabile să fie utilizate pentru realizarea unor computere biologice/hibride. Acestea sunt structuri biologice tridimensionale rezultate din multiplicarea unor celule stem, care se auto-organizează în unități morfologice cu o structură asemănătoare unor părți din creier sau chiar a întregului encefal. Deși este puțin probabil ca această tehnologie să devină funcțională în viitorul apropiat, totuși o serie de aspecte tehnice au fost surmontate recent, realizându-se o creștere spectaculoasă a volumului și complexității organoidelor. Aspectele etice sunt multiple, de la utilizarea de celule stem la realizarea de organoide chimerice (celule provenite de la mai multe specii), statusul moral al organoidelor, nuanțele, statutul legal al organoidelor în SUA, UE sau China etc[10].
Nu poate fi neglijat nici impactul neurotehnologiilor (şi prin extensie, al neuroaugmentării), al ingineriei genetice și cadrului legal asupra diversității cognitive individuale, care poate consta în aptitudini deosebite sau unice, dificil de recunoscut, conceptualizat, acceptat și studiat[11]. Aceste abilități pot fi alterate (uniformizare, stigmatizare socială) sau, din contră, pot contribui la creșterea gradului de diversitate cognitivă în cadrul unor echipe pluridisciplinare dedicate identificării de soluții la probleme complexe. Într-o etapă ulterioară, se dorește realizarea neuroaugmentării personalizate, către tipologii cognitive universal dezirabile[12]. În mod similar se consideră că inteligența artificială, dincolo de clișeul puterii computaționale net superioare minții umane, va putea fi sediul unor talente cognitive fără precedent, poate chiar dincolo de capacitatea umană de conceptualizare[13].
Aceste riscuri și o pleiadă de argumente asemănătoare sunt utilizate de către contestatarii neuroaugmentării, care susțin păstrarea și dezvoltarea „capacităților naturale” intelectuale. Cu toate că înșiși termenii de „natural”, „augmentare” sau „îmbunătățire” (neurocognitivă) sunt dificil de explicat și cuantificat, totuși, în cadrul unui experiment mental în care voluntarilor li se oferă posibilitatea de a-şi decrementa selectiv capacitățile cognitive (ca alternativă mai ușor de mentalizat în raport cu augmentarea), aceștia nu reușesc să identifice o formulă convenabilă sau să indice de ce starea actuală este preferabilă altor variante (prejudecata emoțională (biasul) de status quo).
Argumentele împotriva unei intervenții radicale destinate îmbunătățirii performanțelor nu explică în ce măsură aceste proceduri contravin prevederilor legale, „legilor naturale” sau de ce un curent socio-cultural precum transhumanismul ar trebui blamat pentru că privește starea naturală ca fiind imperfectă, având în vedere că „organismul uman nu este bine echilibrat ca întreg, deoarece evoluția nu a creat organisme complete și armonioase; în schimb a produs doar soluții ad-hoc, provizorii, improprii, parțiale, la probleme structurale tranzitorii, cu puțin interes pentru bunăstarea umană”[14].
Efectele detrimentale pe termen îndelungat reprezintă o altă preocupare legitimă, având în vedere că neuroaugmentarea se adresează persoanelor cu o stare de sănătate normală. Acest argument are în vedere observațiile legate de starea de sănătate a sportivilor de performanţă, care frecvent se deteriorează după un deceniu de la stoparea activității competiționale, iar durata medie de viață este în general identică sau chiar mai redusă decât în cazul populației generale.
Stresul suplimentar datorat atingerii performanțelor cognitive maximale și menținerii acestora la un nivel ridicat timp de decenii poate reprezenta un factor favorizant, declanșator sau agravant pentru o serie de patologii neurocognitive (precoce), aducând în discuție etica procesului și dreptul subiectului de a fi corect informat asupra riscurilor potențiale la care este expus. Posibilitatea ca procedurile de neuroaugmentare îndelungate să determine modificări epigenetice transmisibile la urmași nu poate fi ignorată, cu toate că această ipoteză este susținută în prezent doar de argumente indirecte și este dificil de obiectivat.
Utilizarea neuroaugmentării în domeniul militar este condiționată atât de eficiență, cât și de siguranță pe termen îndelungat, având în vedere că există precedente nefaste[15] care îndeamnă la prudenţă și la utilizarea unor criterii înalte de etică și siguranță în cursul testărilor. Deși limita biologică a inteligenţei umane reprezintă un factor de descurajare, din punct de vedere militar și comercial reprezintă un avantaj pe termen mediu, deoarece restrânge capacitatea neuroaugmentării ca tehnologie asimetrică (este considerată un avantaj tactic) și stimulează dezvoltarea unor metode de abordare și tehnologii „laterale”, mai interesate de a dezvolta noi modalități de comunicare și interacțiune interumană mediată tehnologic.
[1] Jeff Stibel, The coming merge of human and machine intelligence, Medical Xpress, 25.05.2015, disponibil la http://medicalxpress.com/news/2015-05-merge-human-machine-intelligence.html?.
[2] Roger M. Whitaker, Gualtiero B. Colombo, Stuart M. Allen, Robin I. M. Dunbar, A Dominant Social Comparison Heuristic Unites Alternative Mechanisms for the Evolution of Indirect Reciprocity. Nature, 06.2016, disponibil lahttp://www.nature.com/articles/srep31459.
[3] Gwern Branwen, The Algernon argument, 23.03.2010, disponibil la http://www.gwern.net/Drug%20 heuristics.
[4] Tang Y-P, Shimizu Epstein, Tsien John, Do ‘smart’ mice feel more pain, or are they just better learners. Nature Neuroscience, 2001, no. 4, pp. 453–454, disponibil lahttp://www.nature.com/neuro/journal/ v4/n5/full /.html.
[5] Michael R Johnson, Kirill Shkura, et all. Systems genetics identifies a convergent gene network for cognition and neurodevelopmental disease. Nature Neuroscience, vol. 19, pp. 223–232, 2016, disponibil la http://www.nature.com/neuro/journal/v19/n2/full/nn.4205.html.
[6] Stephen Hsu, Super-Intelligent Humans Are Coming, 03.03.2016, disponibil la http://nautil.us/issue/34/ adaptation/super_intelligent-humans-are-coming-rp.
[7] Douglas Fox, The Limits of Intelligence, Scientific American, iulie 2011 disponibil lahttp://www.cs.virginia.edu/~robins/The_Limits_of_Intelligence.pdf.
[8] Stephen Hsu, op.cit., p. 5.
[9] http://www.iqcomparisonsite.com/iqtable.aspx
[10] Sorin Hostiuc, Mugurel Constantin Rusu, Ionuţ Negoi, Paula Perlea, Bogdan Dorobanţu, Eduard Drimaf, The moral status of cerebral organoids. Regen Ther. 07.2019, vol. 10, pp. 118–122 disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6423994/.
[11] Savulescu Julian, Anomaly J., Gyngell C., Great minds think different: Preserving cognitive diversity in an age of gene editing. Bioethics, 04.2019, disponibil la https://onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/ 10.1111/bioe.12585.
[12] Christopher Gyngell, Simon Easteal, Cognitive Diversity and Moral Enhancement, Cambridge Quarterly of Healthcare Ethics, no. 24(1), pp. 66-74, 2015, disponibil lahttps://www.researchgate.net/publication/ 269180497_Cognitive_Diversity_and_Moral_Enhancement.
[13] Nick Bostrom, op.cit., p. 113.
[14] Allen Buchanan, Beyond Humanity?: The Ethics of Biomedical Enhancement, Oxford Scholar Press, februarie 2011, p. 2.
[15] Ne referim în special la „sindromul Războiului din Golf”, când utilizarea la scară mare a vaccinurilor care ar fi trebuit să ofere o reziliență crescută militarilor în cazul expunerii la substanțe toxice de luptă a avut drept rezultat, în cazul indivizilor expuși la doze reduse de STL, la apariția unor reacții complexe, predominant autoimune, care au afectat grav şi în unele cazuri ireversibil sănătatea veteranilor americani. (NA, conform Minshall D. Gulf War Syndrome: a review of current knowledge and understanding. J R Nav Med Serv., vol. 100, no. 3, 2014, pag. 252-258, disponibil la http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed /25895403)
