Timp de citire: 4 minute

Diminuarea responsabilității personale. Un alt aspect moral este cel al dispariției (sau măcar diminuării) cauzalității între efortul depus și realizări, altfel spus, diminuarea responsabilității personale în obținerea propriilor reușite și a dezvoltării unor trăsături precum autodisciplina, automotivarea, perseverenţa, autocontrolul emoțional etc.

Nu în ultimul rând, este subminată ideea valorii creației ca urmare a efortului și sacrificiilor personale efectuate și a rolului formativ al procesului educațional. Deși afirmația poate reprezenta o temă validă de interes, este totuși condiționată de o tehnologie de augmentare funcțională și aplicabilă la scară mare, inexistentă astăzi, însă plauzibilă în viitor[1].

Se poate afirma că se realizează un nou raport între performanţă și efort, într-un mod asemănător altor străpungeri tehnologice din istoria umană, care au contribuit la dezvoltarea cognitivă, precum scrisul, matematica, gândirea științifică sau utilizarea computerelor, cu toate că mai mulți autori solicită realizarea unei diferențe între metodele „uzuale” de neuroaugmentare și cele „speciale”[2].

Astfel, neuroaugmentarea este văzută ca o etapă naturală a dezvoltării tehnologice și progresului societal, care trebuie însă evaluată și abordată gradual[3]. Nu pot fi ignorate nici modalitățile radicale de interacțiune cu alte forme de inteligenţă amplificată, umane sau nonumane (AI), ale căror consecințe (politice, sociale) sunt necunoscute și potențial nocive pentru indivizii neaugmentați[4] sau apariția unor forme noi de interdependență și alterare a identității (ipoteza minții extinse[5] – „stupul uman”)[6].

Contextul mai amplu se referă la modificări ale personalității („autenticitatea personală”, atât în sensul de autoidentificare și coerenţă, cât și în percepția observatorilor externi sau a unor programe avansate de AI), în special în cazul amplificării funcțiilor noncognitive (emoționale).

Reglementarea și utilizarea în mod responsabil a neuroaugmentării ar permite adaptarea la noua situație caracterizată de amplificarea capacităților cognitive, iar posibilitatea accelerării cercetării științifice (în scop etic) ar justifica eventualele riscuri și efecte secundare. Până în prezent, facilitarea învățării la adulți sau vârstnici sănătoși  (în andragogie – utilizare nonterapeutică), cu scopul de a creşte și păstra capacitatea de muncă, reprezintă un scenariu care se bucură de consensul bioeticienilor.

În mod similar, în domeniul militar, prin utilizarea interfețelor creier-computer, sistemelor (semi)autonome și tehnologiei de comunicare este posibil ca în cazul unui conflict să se utilizeze la scară largă drone, coordonate de soldați aflați la mare distanță de câmpul de luptă. În aceste condiții se ridică problema în ce măsură îndepărtarea militarilor din teatrul de operații și lipsa asumării unui risc individual contribuie la subminarea valorilor precum virtutea, curajul, sacrificiul sau facilitează un comportament lipsit de etică. În acest context se poate aduce în discuție și măsura în care conflictele fără victime pentru una din părți nu contribuie mai degrabă la escalarea sau proliferarea războiului, decât la evitarea sa[7]. 


[1]       Lisa Forsberg, No Pain, No Gain? Objections to the Use of Cognitive Enhancement on the Basis of Its Potential Effects on the Value of Achievement inElisabeth Hildt, Andreas G. Franke, Cognitive Enhancement an Interdisciplinary Perspective. Springer Science+Business Media Dordrecht, SUA, 2013, pp. 162-169.

[2]       Nick Bostrom, Rebecca Roache, Smart Policy: Cognitive Enhancement and the Public Interes, in Julian Savulescu, Ruud Ter Meulen, Guy Kahane (eds.). Enhancing Human Capacities. Ed. Wiley-Blackwell, SUA, 2011, p. 141. (disponibil lahttp://www.nickbostrom.com/papers/smart-policy.pdf)

[3]       Ross Andersen, Why Cognitive Enhancement Is in Your Future (and Your Past), The Atlantic, 02.2012, disponibil la http://www.theatlantic.com/technology/archive/2012/02/why-cognitive-enhancement-is-in-your -future-and-your-past/252566/.

[4]       George Dvorsky, Humans With Amplified Intelligence Could Be More Powerful Than AI. 22.05.2013, disponibil lahttp://io9.gizmodo.com/humans-with-amplified-intelligence-could-be-more-powerf-509309.

[5]       Ipoteza minții extinse a fost introdusă de filosofii David Chalmers și Andy Clark în 1998 și se referă la posibilitatea ca procesele mentale să fie identificate și la alte sisteme fizice nonumane sau sisteme artificiale. Una din consecințele acestei afirmaţii este și principiul „parităţii etice”, conform căruia nu ar trebui să existe o diferenţă între metodele de neuroaugmentare „interne” (antrenament) sau externe (neurostimulare externe, neuroproteze) – după John Danaher. Neuroenhancement and the Extended Mind Hypothesis. 03.02.2015,disponibil lahttp://hplusmagazine.com/2015/02/03/neuroenhancement-extended-mind-hypothesis/.

[6]       Kamil Muzyka, Hive Minds: Law, Superorganisms, and Identity. 05.03.2014, disponibil lahttp://ieet.org/ index.php/IEET/more/muzyka20140305.

[7]   Taraska, P. A. How Can the Use of Human Enhancement (HE) Technologies in the Military Be Ethically Assessed?. (Teza de doctorat, Duquesne University), 2017, pp. 235-236, disponibil la https://dsc.duq.edu/etd/148.