Un aspect îngrijorător este considerat și presiunea socială de a utiliza metode de neuroaugmentare, ca răspuns la solicitările existente într-o societate tot mai competitivă și motivată de succes. În realitate, se creează un cerc vicios, augmentarea determinând o presiune și mai mare legată de nevoia de succes social și profesional, dar și de identificarea unui nou ciclu de neuroaugmentare, de obicei mai radical și riscant.
Un comportament bazat pe o spirală ascendentă este mai degrabă caracteristică dependenţelor, astfel că o întrebare legitimă este în ce măsură cererea pentru dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor de neuroaugmentare nu servește la alimentarea unor comportamente dezadaptative, care îl privează pe individ de libertatea interioară.
Deși majoritatea substanțelor farmaceutice utilizate nu prezintă potențial pentru dependenţa fizică, pot induce un grad de dependenţă psihologică sau favoriza alte comportamente adictive; suplimentar, este posibilă identificarea unor noi forme de dependenţă – de exemplu, animalele de laborator dezvoltă adicţie faţă de autostimularea electrică în unele situații.
Această viziune este totuși dezmințită de cercetările privind incidenţa și prevalenţa utilizării nootropicelor în sistemul de învățământ, precum și percepția asupra utilizării sau a unor aspecte etice. De exemplu, în majoritatea cazurilor consumul de nootrope a fost ocazional (examene, predarea unor lucrări) sau experimental (în scop recreațional), nu a fost asociat cu efecte secundare notabile, comportamente riscante sau discriminatorii[1].
Cu toate acestea, conceptul de augmentare a devenit în ultimul deceniu un fenomen întâlnit în special în cazul tinerilor din țările dezvoltate, ca un răspuns la presiunea socială și reputaţională care discriminează în funcție de performanțe și încurajează agresiv competitivitatea.
Fenomenul de neuroaugmentare la tineri prezintă similitudini demografice majore cu cel al utilizării (ocazionale a) steroizilor anabolici în scop estetic, afectând predominant subiecții de sex masculin, începând cu vârsta de 22-24 ani, competitivi, cu performanțe în multiple domenii, interesați de experiențe noi, cu o situație materială bună și preocupați de starea de sănătate[2]. Disproporția de gen în utilizarea sau intenția de utilizare a nootropicelor este evidențiată de majoritatea studiilor privind utilizarea empirică a substanțelor farmaceutice (excluzând cofeina, alcoolul, droguri recreaționale) în scop de neuroaugmentare – peste 80 % din utilizatori sunt tineri sub 30 de ani, de sex masculin[3].
Acest trend s-a menținut în ultimul deceniu și a luat amploare, fiind susținut de un marketing puternic promovat de industria farmaceutică, chiar și în absența unor dovezi minimale. Împărtășim punctul de vedere al lui Zarifian, care afirma în urmă cu 20 de ani că „viitoarele substanțe psihotrope care stimulează vigilenţa, memoria, concentrarea vor avea statut de medicamente. Diferențele individuale vor fi abolite și o nouă formă de ortopedie socială bazată pe cârje chimice nu va mai fi contestată”[4].
Folosirea neautorizată și fără supervizare medicală a tehnicilor de neuroaugmentare de către angajații instituțiilor de securitate națională reprezintă un risc, având în vedere mediul extrem de competitiv în perioada de pregătire și cerințele restrictive din mediul operațional. Utilizarea substanțelor farmaceutice sau suplimentelor alimentare cu scopul de îmbunătățire a performanțelor sau recreațional este des întâlnită în armatele moderne în timp de pace, frecvența crescând în perioadele de concentrare sau combative[5]. Cu toate că există reglementări stricte, este aproape imposibil de controlat utilizarea individuală a suplimentelor (majoritatea fiind legale), cu atât mai mult cu cât sunt parte a unei „culturi a îmbunătățirii performanțelor”, specifică specialităților militare de vârf.
[1] Paul A. Martin, Martyn Pickersgill, Catherine Coveney, Simon Williams, Pharmaceutical Cognitive Enhancement: Interrogating the Ethics, Addressing the Issues,pp.179-193 in Idan Segev, Henry Markram. Augmenting cognition. EPFL Press, 2011.
[2] Laurie E. Scudder, Teens and Performance-Enhancing Drugs: A Bigger Problem Than We Think. disponibil lahttp://www.medscape.com/viewarticle/867321#vp_1.
[3] Elisabeth Hildt, Klaus Lieb, Andreas Günter Franke, Life context of pharmacological academic performance enhancement among university students – a qualitative approach. BMC Med Ethics., martie 2014, pp. 15-23, disponibil lahttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3973848/.
[4] Zarifian E., Prescription of psychotropic drugs; use, misuse and abuse. Bull Acad Natl Med., vol. 182, no. 7, 1998, p. 1440.
[5] Bucher J., Soldiering with substance: substance and steroid use among military personnel. J. Drug. Educ., vol. 42, no. 3, 2012, pp. 267-292, disponibil lahttp://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23705509.
