Având în vedere că una din valorile fundamentale ale civilizației occidentale este libertatea individuală, există o preocupare legitimă legată de modul în care neuroaugmentarea influențează libertatea cognitivă personală[1], intimitatea cognitivă[2], confidențialitatea informațiilor personale și a amprentelor neurobiometrice[3] și relația dintre individ și societate. Conceptul aduce în discuție, în special, respectarea alegerii de a utiliza metode de neuroaugmentare (asociat ideii de „stil de viață”), atunci când nu generează comportamente sau efecte care pot afecta securitatea, bunăstarea sau libertatea altor indivizi și necesitatea de a nu criminaliza utilizarea empirică a acestor metode (inclusiv în scop experimental sau recreațional). Libertatea de a alege sau renunța la un program de neuroaugmentare și de a fi informat corect în legătură cu potențialele riscuri și beneficii rămâne la fel de importantă și în mediul militar, având în vedere că armatele moderne ale țărilor democratice sunt formate din voluntari.
Acest concept este cel puțin parțial modelat după practica medicală a consimțământului informat, conform căreia pacientul este singurul decident în privința conduitei terapeutice. O abordare observațională și inductivă, care să inventarieze efectele comportamentale rezultate în urma neuroaugmentării și consecințele sale sociale ar permite elaborarea unor recomandări legale bazate pe practica și analogia cu sistemul medical, alte tehnologii sau convenții sociale[4].
Aspectele privind securitatea biometrică și neurosecuritatea (securitatea neurodispozitivelor sau a informațiilor personale din sfera neuro), precum și protejarea libertății cognitive și a vieții private reprezintă teme de interes pentru organizațiile din cadrul sistemului de securitate națională.
Sunt documentate mai multe atacuri cibernetice asupra instituțiilor medicale cu scopul de a sustrage date clinice și experimentale, care pot contribui la identificarea persoanelor care au beneficiat sau solicitat servicii medicale, pot fi utilizate în scop de modelare comportamentală sau extorsiune, în atacuri de inginerie socială, în special în cazul personalităților sau factorilor decizionali politici[5].
Realizarea unor politici de cibersecuritate care să aibă în vedere și posibilele activități infracționale care implică neurodispozitive și afectarea libertății, integrității și intimității cognitive reprezintă încă un deziderat, mediul legislativ european fiind încă deficitar și ambiguu, iar reglementările în domeniul siguranței neurodispozitivelor medicale, al programelor informatice medicale sau al procesării și stocării informațiilor nu reflectă în acest moment o viziune coerentă.
[1] Libertatea cognitivă este considerată a reprezenta „dreptul fundamental al oricărei persoane de a gândi independent, fără a fi constrânsă în vreun fel, de a putea să-şi utilizeze întregul spectru al capacităților intelectuale și de a avea autonomie asupra posibilităților de influențare a capacității de gândire” conform Sententia, Wrye, Neuroethical Considerations: Cognitive Liberty and Converging Technologies for Improving Human Cognition, Annals of the New York Academy of Sciences, 2004, no. 1013, p. 223.
[2] Paul Root Wolpe, înregistrare video, disponibil lahttp://ieet.org/index.php/IEET/more/cognitive_privacy 20150227#When:06:57:00Z.
[3] Kate Knibbs, Why We Need a Right to Privacy for Brain Data, 23.02.2015, disponibil lahttp://gizmodo.com /we-need-ground-rules-on-how-to-keep-our-brain-data-priv-1687456857.
[4] Elisabeth Hildt, Cognitive Enhancement – A Critical Look at the Recent Debate, pp. 8-10, inElisabeth Hildt, Andreas G. Franke. Cognitive Enhancement an Interdisciplinary Perspective. Springer Science+Business Media Dordrecht 2013.
[5] Patricia AH Williams, Andrew J Woodward, Cybersecurity vulnerabilities in medical devices: a complex environment and multifaceted problem. Med Devices, vol. 8, iulie 2015; pp. 305–316, disponibil la http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4516335/.
