O dimensiune controversată a conceptului de neuroaugmentare se referă la aspectele etice care rezultă din posibila aplicare la scară largă sau o eficientă crescută a procedeului. Însăși ideea de neuroaugmentare este pusă sub semnul întrebării, fiind chestionate motivele (potențialilor dezvoltatori și utilizatori, percepția și opinia publică), mijloacele utilizate și consecințele sale. Dezbaterile pe acesta temă au abordat subiecte foarte diferite, care pun în evidență provocările datorate dezvoltării rapide a cercetării destinate îmbunătățirii performanțelor umane și convergenței tehnologiilor (strategice) de vârf (bio-nano-AI), dintre care redăm doar câteva aspecte de interes pentru tema abordată.
Reglementare. Un prim aspect se referă la instituțiile care vor reglementa și influența tehnologiile destinate îmbunătățirii performanțelor umane la nivel național și internațional, modalitățile legale de abordare și tipul de control politic care va fi responsabil de elaborarea unor evoluții de perspectivă[1].
Spre deosebire de alte practici asemănătoare (ex. dopajul sportiv), neuroaugmentarea nu este recunoscută și reglementată în cadrul unui tratat internațional, aspect care îi determina pe unii dintre cercetători să afirme că toate cele cinci variante de abordare (interzicerea, permiterea, încurajarea, obligativitatea sau lassez faire) sunt potențial relevante.
Există o dificultate de a realiza studii complexe de neuroaugmentare prin expunerea unor persoane sănătoase la proceduri potențial detrimentale[2] și de a prezența articole în publicații științifice de vârf datorită statusului ambiguu, lipsei unui consens sau a existenței unor organizații specifice autorizate. Modificarea designului unor studii clinice, astfel încât grupul de control să poată fi utilizat în studiile privind neuroaugmentarea este o practică situată la limita eticii și este dificil de validat ca o metodologie curentă.
Studiile cu voluntari sănătoși trebuie să fie bine definite și să excludă expunerea la riscuri medicale semnificative, (stabilirea limitelor terapeutice și a celor periculoase pentru sănătate)[3]. În prezent, majoritatea autorilor consideră că reglementările ar trebui realizate de autorități statale, apoi urmând să fie elaborate la nivel internațional, având în vedere potențialele implicații sociale, medicale și de securitate – conform Robert Dingwall “statul are obligația de a se asigura că inegalitățile deja existente nu vor fi agravate și că nu se va produce mai mult rău prin validarea unor tehnologii ineficiente, inutile sau periculoase”[4].
Un alt aspect esențial este contextul în care sunt utilizate, unii autori pledând pentru necesitatea și obligativitatea augmentării cognitive (invocând corelația între un IQ ridicat și creșterea productivității), a celei morale (ex. judecători, preoți, factori decizionali) sau interzicerea acestor forme de amplificare ca dopaj; cu toate acestea contextualizarea poate genera interpretări diferite în funcție de tradițiile jurisprudenței naționale sau culturale[5].
Nu poate fi ignorat nici faptul că atitudinea opiniei publice se modifică rapid, existând un grad tot mai crescut de entuziasm și acceptare în mediile tehno-progresiviste, aflate în avangarda societății liberale bazate pe cunoaștere (tineri din marile orașe, Silicon Valley, orașe universitare, corporatiști, etc)[6] sau din contră, de respingere din partea tradiționaliștilor și conservatorilor.
Religia de exemplu, are un rol important în modelarea atitudinii persoanelor privind metodele de augmentare, noile tehnologii și transhumanismul, însă pe măsură acceptării și adoptării acestora că norme ale contemporanitatii, vor contribui la rândul lor la modificarea modului de percepție și de practicare a religiilor, favorizând mai ales curentele ateist sau agnostic[7], în defavoarea religiilor consacrate.
În contextul actual de accentuare a tensiunilor dintre curentul liberal și cel conservator-tradițional, chiar și în cadrul societăților occidentale, este puțin probabil că neuroaugmentarea să fie acceptată fără rezerve.
Argumentele pentru dezvoltarea și utilizarea neuroaugmentarii aduc în discuție concepte precum virtutea, libertatea și autonomia cognitivă, utilitarismul, dobândirea de noi capabilități superioare, aspecte considerate fundamentale pentru utilizarea etică a neuroaugmentarii[8].
Realizarea unui cadru legal bazat pe etică și principii, utilizând și expertiza acumulată în subdomeniul neurolegilor (neurolaw), cu scopul de a anticipa și influență felul în care tehnologiile destinate neuroaugmentarii se vor dezvolta și implementa au produs unele rezultate interesante, precum proiectul Magna Cortica[9].
Un alt proiect ambițios, susținut de Comisia Europeană prin Programul FP7, este și NERRI (Neuro-Enhancement: Responsible Research and Innovation), al cărui scop este de a influența cadrul normativ care va stă la baza politicilor de reglementare a tehnicilor de neuroaugmentare. Proiectul se desfășoară pe o perioada de trei ani și implică 18 parteneri din 11 țări europene[10].
Astfel, utilizarea neuroaugmentarii este justificabilă din punctul de vedere al moralei utilitariste (conform căreia o acțiune este morală dacă aduce o îmbunătățire pentru un număr cât mai mare de persoane, în absența altor prejudicii) și al principiului autonomiei (un drept al persoanei, că expresie a libertății individuale) însă condamnabilă din multe alte puncte de vedere (injustiție socială, hedonism, riscuri de securitate, consecințe neprevăzute).
Este subliniat rolul societății civile, al sistemului juridic și medical în prevenirea abuzurilor asupra unor categorii vulnerabile (ex. utilizarea psihotropelor la copii sănătoși cu scopul augmentarii cognitive, reprogenetica[11] – aplicarea ingineriei genetice pentru a realiza “super-copii”, clonare) sau în menținerea integrității profesionale (utilizarea unor diagnostice false sau artificiale cu scopul de a recomanda neuroaugmentarea)[12].
Un alt aspect este cel al gestionării resurselor sanitare și a distribuției corecte a serviciilor medicale, având în vedere că îmbunătățirea performanțelor necesită resursă umană înalt calificată și aparatură medicală performantă, mecanism care poate contribui la reducerea accesului la servicii medicale pentru indivizii defavorizați socio-economic, accentuarea decalajului social și cognitiv sau poate determina o creștere a costului pentru serviciile medicale complexe[13].
În cazul copiilor și tinerilor (persoane care prezintă un consimțământ redus) există o preocupare legitimă legată de preferarea metodelor de neuroaugmentare în defavoarea mijloacelor naturale care asigura dezvoltarea neuropsihologică (alimentație, stil de viață, activitate fizică, educație), factori care oricum sunt în mod inegal accesibili. Utilizarea animalelor în cadrul cercetărilor de neuroaugmentare sau că beneficiari ai acestui proces crează îngrijorare în rândul organizațiilor pentru protecția animalelor, având în vedere atât lipsa unei legislații cât și utilizarea cu scop militar a animalelor (neuro)augmentate[14].
Că o concluzie, majoritatea autorilor constată necesitatea reglementării unor aspecte legate de neuroaugmentare și tehnologii emergente conexe, în condițiile unei curse a competitivității (sociale, economice, politice, militare) la nivel global care tinde tot mai mult să accentueze inegalitățile dintre diversele categorii sociale, profesionale sau etnice[15].
Pentru instituțiile din domeniul securității naționale gestionarea resurselor este esențială, având în vedere imprevizibilitatea mediului de securitate, astfel că beneficiile și controlul riscurilor trebuie să justifice investiția în tehnologia de neuroaugmentare.
La rândul lor, aceste instituții se pot implica în realizarea unei baze legale a tehnologiilor de neuroaugmentare în aspectele referitoare la combaterea traficului cu droguri de mare risc, proliferarea tehnologiilor cu dublă utilizare, furnizarea de servicii de neuroaugmentare organizațiilor criminale sau teroriste, combaterea neurodegradarii selective, a discriminării, injustiției sociale, stigmatizării, combaterea ciber-infracțiunilor, interzicerea unor curente politice care lezează demnitatea umană, etc. Identificarea piețelor ilicite pentru mijloacele de neuroaugmentare, permise sau supuse unui regim special, va reprezenta o altă preocupare în viitorul apropiat.
[1] Arnold Sauter, Katrin Gerlinger. The Pharmacologically Improved Human Performance-Enhancing Substances as a Social Challenge. Final Report, Technology Assessment Studies Series, No 5, 2013, pag. 265, disponibil lahttp://www.itas.kit.edu/pub/v/2013/sage13a.pdf.
[2] Heinz A., Kipke R. Cognitive neuroenhancement: false assumptions in the ethical debate. J Med Ethics 2012. vol. 38, pp. 372-375, disponibil lahttp://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22228818.
[3] Vezi si Anexa 1.2 de la sfarsitul lucrarii, unde sunt mentionate mai multe studii medicale relevante pentru tema neuroaugmentarii, selectate de pe saitul https://clinicaltrials.gov/.
[4] Robert Dingwall. Shaping The Future of Humankind: Three Commentaries on The Ethics of Enhancement. Health Economics, Policy and Law, 2008, pag. 103.
[5] Veljko Dubljević. Cognitive Enhancement: Ethical Considerations and a Look into the Future. in Shira Knafo, César Venero. Cognitive Enhancement. Elsevier, 2015.
[6] Ben Goertzel. Technoprogressive Political Platform for the USA. 09.11.2015, disponibil lahttp://ieet.org/ index.php/IEET/more/goertzel20151107.
[7] Religion plays a role in attitudes toward human enhancement technologies, iulie 2016, disponibil la http://www.newsminer.com/religion-plays-a-role-in-attitudes-toward-human-enhancement-technologies /article_ee 83146a-554f-11e6-95e4-37be927cf4f5.html
[8] J. Hughes. Ethical Arguments for the Use of Cognitive Enhancing Drugs (Part Two). 14.03.2014, disponibil la http://ieet.org/index.php/IEET/more/hughes20140314.
[9] http://www.openthefuture.com/2014/05/magna_cortica.html.
[10] http://www.nerri.eu/eng/about.aspx.
[11] Erick Parens, Lory P. Knowles. Reprogenetics and public policy. Reflections and recommandations. august 2003, disponibil lahttp://www.thehastingscenter.org/uploadedFiles/Publications/SpecialReports/ reprogenetics_and_public_policy.pdf.
[12] Jen Christensen. Doctors have ‘moral obligation’ to prevent misuse of study drugs. CNN, 13.03.2013, disponibil lahttp://edition.cnn.com/2013/03/13/health/adhd-misuse-drugs-study.
[13] William Cheshire. Just Enhancement. Ethics & Medicine: An International Journal of Bioethics, vol. 26, no. 1, feb. 2010, pag. 7, disponibil lahttp://www.cbhd.org/content/grey-matters-just-enhancement.
[14] George Dvorsky. The Coming Age Of Cyborg Animals. 08.2014, disponibil lahttp://io9.gizmodo.com /our-pets-are-turning-into-cyborgs-1668268176.
[15] Chad Beyer, Ciara Staunton, Keymanthri Moodley. The implications of Methylphenidate use by healthy medical students and doctors in South Africa. BMC Med Ethics. 2014, pp. 15-20, disponibil lahttp://bmcmedethics.biomedcentral.com/articles/10.1186/1472-6939-15-20.
