În acest cadru general oferit de conceptul de optimizare a performanțelor umane, ideea de neuroaugmentare s-a coagulat treptat, pe măsură ce s-a constatat că progresul din domeniile neuroștiințelor și informaticii oferă posibilitatea unor noi instrumente de lucru care pot fi utilizate în domeniul securității naționale. Astfel s-a conturat ideea neuroștiinței operaționale ca o ramură distinctă, de interes militar, în contextul importanţei optimizării neurocognitive în conflictele viitoare, dominate de o arhitectură informațională complexă, dinamică și multifațetată.
Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 au accelerat interesul și cercetările din domeniu, care au dobândit suficientă substanță științifică și interes din partea militarilor și a sectorului privat pentru a fi recunoscute ca o ramură a HPO. O serie de documente, rapoarte, cărți și conferințe au contribuit la coagularea acestei viziuni și au facilitat demersul către eșalonul politico-militar[1].
Unul dintre primele documente despre neurotehnologii și neuroaugmentare a fost realizat de către John M. Smart în anul 2004 și intitulat „Human Performance Enhancement in 2032: A Scenario for Military Planners, 2004-2016”[2].
Cu o abordare inovatoare, lucrarea este o pledoarie în favoarea mediilor inteligente, în raport cu varianta „bioaugmentării”. Autorul consideră ca un rol important îl vor avea mediile virtuale, gamificarea, parteneriatul dintre inteligenţa umană și cea artificială și metodele inovatoare de învățare.
În anul 2006, simpozionul „Policy Implications of Technologies for Cognitive Enhancement”[3], organizat în colaborare cu Laboratoarele Naționale Sandia (Sandia National Laboratories), a explorat potențialele implicații asupra politicilor științei generate de tehnologiile care ar putea îmbunătăți performanțele umane. În particular, accentul a fost pus pe diverse metode, precum nanotehnologiile, biotehnologiile, tehnologia informației și științele cognitive, care pot fi utile în domeniul emergent al neuroaugmentării. Impactul pe care l-ar putea produce dezvoltarea rapidă a tehnologiilor destinate augmentării performanțelor umane a fost evaluat în zece domenii interconectate: știință și democrație, libertate și control, aspecte intergeneraționale, etică și competiție, drepturi individuale și ale comunităților, viteză și deliberare responsabilă, incertitudine etică, riscul socio-cultural și uman.
Concluziile au fost expuse sub forma a patru scenarii posibile care au descris potențiale raporturi dintre societate, guvern, tehnologie – (1) laissez-faire; (2) optimism tehnologic controlat; (3) optimism tehnologic sceptic; (4) esențialism uman. În anul 2008, raportul „Emerging Cognitive Neuroscience and Related Technologies”[4], realizat sub egida Consiliului Național de Cercetare, a cartografiat domeniul neuroștiinței operaționale și a prezentat o serie de domenii emergente la vremea respectivă, precum biologia computațională, genomică și proteomică, interfețele creier-mașină, proteze și orteze robotice, softuri și roboţi asistivi. Este abordată și dimensiunea culturală a progresului neuroștiințelor, precum și implicațiile etice ale neurotehnologiilor în domeniul securității naționale. În capitolul final sunt menționate și dezbătute câteva aplicații ale neurotehnologiilor în domeniul intelligence, precum sistemele distribuite om-mașină și neurofarmacologia.
În același an a văzut lumina tiparului cartea Mind Wars: Brain Research and National Defense a profesorului Jonathan D. Moreno[5]. Din perspectiva specialistului de etică medicală și politici de sănătate, autorul prezintă și dezbate în mod critic o serie de experimente și programe militare desfășurate în SUA după cel de-al Doilea Război Mondial, care au implicat medici psihiatri, neurologi, psihologi etc. sau au utilizat neurotehnologii. Moreno aduce în discuție necesitatea îmbunătățirii și dezvoltării unui nou cadru etic și legislativ care să contribuie la reglementarea neurotehnologiilor în domeniul militar și/sau care pot afecta identitatea umană prin modificarea semnificativă a capacităților fizice, emoționale sau spirituale. Cartea reprezintă și o pledoarie în favoarea transparenței în cercetarea care implică neurotehnologii militare, a dezvoltării unui sistem deschis și imparțial de evaluare a rezultatelor obținute și echitate în distribuția fondurilor de cercetare. Autorul, care continuă și astăzi să dezbată ramificațiile acestui subiect, este considerat un expert de vârf în domeniul aplicațiilor neurotehnologiilor în sistemul de securitate națională.
O altă cercetare realizată Consiliului Național de Cercetare al SUA (National Research Council – NRC) în 2009 și intitulată „Opportunities in Neuroscience for Future Army Applications”[6] subliniază progresele medicale și tehnologice care stau la baza neuroaugmentării: rezonanţa magnetică funcțională, neuroștiințele computaționale, procesarea datelor. Neuroștiințele pot prezenta aplicații în domenii precum antrenamentul și învățarea, luarea deciziilor, susținerea performanțelor militarilor, îmbunătățirea performanțelor cognitive și comportamentale. Recomandările s-au concentrat asupra necesității de a realiza mecanisme de identificare a oportunităților de cercetare și identificării și utilizării aptitudinilor (neuropsihologice) deosebite sau speciale.
O abordare mai pragmatică o regăsim în raportul „Operational Neuroscience Applications”[7], realizat de compania americană Biopac în anul 2010, în care sunt prezentate o serie de aplicații din domeniul neuroștiințelor operaționale, precum și rezultatele publicate ale acestor cercetări, oferind o imagine de ansamblu asupra stadiului domeniului.
În același an este publicată în Statele Unite cartea Enhancing Human Performance în Security Operations: International and Law Enforcement Perspectives editată de Paul T. Bartone, o culegere de articole scrise de experți civili și practicieni din domeniile securității, forțelor armate și poliție. În carte sunt detaliate probleme despre selecția, antrenamentul, optimizarea și menținerea performanțelor personalului de intervenție și combatant, dintre care menționăm: impactul factorilor sociali, optimizarea rezilienței la stresul operațional, metode de antrenament și simulare a misiunilor, pregătirea în cazul misiunilor de menținere a păcii, reziliența în cazul prizonieratului, tehnici de coping cu stresul operațional în cazul evenimentelor CBRN.
Un alt reper teoretic poate fi considerată și Conferința „Aspecte etice în utilizarea neuroștiinței și neurotehnologiilor pentru apărarea națională”[8], desfășurată la Universitatea George Mason în 2011, care a pus în discuție aspecte concrete de neuroetică, jurisprudență și aspecte societale referitoare la utilizarea neurotehnologiilor în domeniul securității naționale, domeniului de intelligence și apărării. Un accent deosebit s-a pus pe realizarea unui echilibru între o viziune realistă și pragmatică în dezvoltarea acestor tehnologii și un comportament de integritate morală (utilizare neautorizată sau în scopuri neprevăzute, pentru eludarea legii, corupție etc.), în aplicarea neurotehnologiilor la nivel național și internațional.
Unul dintre cele mai citate rapoarte despre neuroștiințele operaționale, „Neuroscience, conflict and security”[9], a fost realizat de Societatea Regală în anul 2012. Încă de la începutul documentului autorii subliniază importanţa neuroștiințelor operaționale în două domenii clare: îmbunătățirea performanțelor și diminuarea performanțelor inamicilor, la care se adaugă metodele de protecție și contramăsurile pentru forța proprie. Îmbunătățirea performanțelor este considerată un proces multinivel, care se aplică începând cu selecția și antrenamentul, până la recuperarea și reabilitarea neuropsihologică.
Degradarea implică în special dezvoltarea unor arme nonletale (de la substanțe psihoactive la utilizarea unor câmpuri și radiații fizice destinate incapacitării). Alte aplicații ale neuroștiințelor pot fi în domeniul identificării comportamentului simulat, detectarea insiderilor, neurobiometrie, identificarea tiparelor neurale, interfețele creier-computer. O atenție aparte este acordată posibilității de a utiliza cunoașterea și neurotehnologiile în dublu scop, fapt care implică dezvoltarea unui cadru legal și măsuri de secretizare adecvate.
Această viziune a fost ulterior completată în cadrul raportului „Human Performance Modification: Review of Worldwide Research with a View to the Future”[10], realizat în același an sub egida Consiliului Național de Cercetare al SUA, care a aprofundat aspectele modificării performanțelor umane în trei arii de interes: computaţional, biologic și interfețe creier-computer. Arhitecturile cognitive distribuite om-inteligenţă artificială sunt considerate a avea un mare potențial, dar în același timp sunt considerate tehnologii cu dublă utilizare (pot fi utilizate și pentru degradare, cel puțin a mediului informațional) și care pot fi reproduse rapid destul de facil.
Opinia autorilor este că domeniul biologic poate contribui prin două mecanisme la îmbunătățirea performanțelor, incluzând aici și neuroaugmentarea: ingineria țesuturilor (medicina regenerativă) și metodele de recuperare, refacere și reziliența. Interfețele sunt tehnologii emergente însă care contribuie la dezvoltarea mai multor zone supraspecializate, precum microelectronica, sistemele microelectromecanice, biofizica, bioelectricitatea. Utilizarea nanotehnologiilor este în mod particular menționată ca fiind esențială pentru realizarea biointerfețelor (materiale cu dimensiuni subcelulare care ar putea interacționa direct la nivel biologic). Raportul se încheie cu un avertisment despre diseminarea cercetărilor (Israel, Germania, Japonia, Olanda, Taiwan, Coreea de Sud) și progresul rapid care amenință supremația SUA în domeniu.
În anul 2013, raportul „Enhanced Warfighters: Risk, Ethics, and Policy”[11],realizat de Fundația Greenwald, abordează într-o manieră multidisciplinară (bioetică, medical, legal) consecințele aplicării conceptului de augmentare a performanțelor umane şi, în special, a neuroaugmentării la militarii SUA. Se accentuează importanţa posibilității de control a mijloacelor de îmbunătățire a performanțelor, raportarea la obiective tactice clare, respectarea regulamentelor militare în ambele variante (neaugmentat și augmentat), identificarea de alternative, optimizarea costurilor. Sunt identificate și trei tipuri de augmentări controversate: genetice, care pot modifica structura informației structurale a individului, cele care presupun modificări ale unor vectori infecțioși și cele care pot genera o diminuare a judecății morale. O discuție extinsă este realizată despre tipul de consimțământ care să fie prezentat personalului militar, mai ales în cazul neuroaugmentării.
În anul 2014, în cadrul raportului „Les impacts de la convergence technologique sur les accords de désarmement et de maîtrise des armements”[12], realizat de către Fondation pour la Recherche Stratégique din Paris, regăsim o secțiune în care sunt discutate metodele de îmbunătățire a performanțelor fizice și cognitive și potențialele aplicații în domeniul militar. Sunt menționate în special cercetările efectuate de către DARPA (SUA), dar și din Franța, precum exoscheletele, noile opțiuni farmacologice cu aplicabilitate în creșterea rezilienței la stres și în neuroaugmentare, interfețele creier-computer, noi dezvoltări ale neuroimagisticii și monitorizării performanțelor în timp real etc. În încheierea secțiunii se formulează o serie de recomandări referitoare la impulsionarea cercetării în domeniul augmentării performanțelor pentru militari și identificării potențialilor beneficiari.
În același an, în Statele Unite este publicată cartea Neurotechnology in National Security and Defense: Practical Considerations, Neuroethical Concerns sub coordonarea dr. James Giordano[13]. Considerată un reper în domeniul neuroștiințelor operaționale, publicația reunește opiniile unor reputați cercetători din domeniul medical, sociologie, informatică și inteligență artificială, relații internaționale, istorie etc. Sunt abordate multiplele fațete ale dezvoltării și utilizării neurotehnologiilor în diversele segmente ale sistemului de securitate națională, alături de oportunitățile, beneficiile și riscurile posibile. Sunt prezentate și o serie de scenarii prospective care implică dezvoltarea unor tehnologii militare specializate (neuroweapons) care pot interfera în mod controlat și scalabil cu funcțiile psihice superioare sau neurofiziologice. Acestă evoluție este considerată a fi inevitabilă și profund transformativă pentru doctrinele militare în secolul 21, datorită progresului și convergenței în mai multe domenii de vârf (neuroștiințe, inteligență artificială, nanotehnologii, bioinginerie etc). Subiectele dezbătute atestă maturizarea tehnologiilor, în unele cazuri deja operaționale și testate și interesul crescut pentru o nouă generație de neurotehnologii. Altfel spus, neurotehnologiile sunt deja considerate „mainstream”, însă domeniul rămâne unul de nișă, înalt specializat.
În anul 2016, revista Études de l’IRSEM a reputatului Institut de Cercetare Strategică a Școlii Militare din Paris (Institut de Recherche Stratégique de l’École Militaire) a dedicat numărul 42[14] dezbaterii impactului sociologic produs de utilizarea tehnologiilor de augmentare a performanțelor în domeniul militar (în original „L’Homme augmenté, réflexions sociologiques pour le militaire”). Mai mulți autori abordează ideea de augmentare a performanțelor umane și ciborgizare în mediul militar din perspectiva istorică, sociologică, etică și medicală, subliniind caracterul inevitabil datorat dezvoltării științifice accelerate, dar și lipsa unui cadru etic și legislativ adecvat în Franța și la nivel comunitar. Sunt menționate și o serie de domenii conexe îmbunătățirii performanțelor, precum biologia sintetică, biotehnologiile avansate, medicina regenerativă, bioinformatica sau inteligența artificială, care pot oferi un avantaj decisiv în plan militar și pot reprezenta o sursă de surpriză strategică. Neuroaugmentarea se bucură de un interes particular, fiind menționată de mai mulți autori, prezentându-se atât un „state of the art“, cât și preocupări legate de riscurile medicale, de mediu, sociale sau dileme etice și legale.
În acelaşi an, primul premiu european Frontiers Spotlight Award 2017[15] a fost acordat editorilor care au selecționat și contribuit la colecția de articole de cercetare despre augmentarea funcțiilor cerebrale publicată în jurnalul „Frontiers în Neuroscience”. Acesta colecție, denumită “Neuroscience perspectives on Security: Technology, Detection, and Decision Making”,[16] cuprinde aproape 150 de articole științifice la care au contribuit peste 600 de autori, se referă la diversele aspecte ale optimizării performanțelor și neuroaugmentare. Printre cercetătorii din domeniul neuroștiințelor care au fost premiați se află și prof. Ioan Opriș din cadrul Școlii de Medicină de la Miami, om de știință american de origine română.
Un raport explicit, denumit “Cyborg Soldier 2050: Human/Machine Fusion and the Implications for the Future of the DOD”[17], realizat de către Biotechnologies for Health and Human Performance Council (BHPC) – un grup de studiu interdisciplinar al Departamentului Apărării (SUA) – a fost dat publicității în luna septembrie a anului 2019. Acest demers prospectiv are drept obiectiv principal evaluarea parcursului mediului tehnologic în următoarele trei decenii și identificarea punctuală a zonelor de excelență care pot genera tehnologii implantabile (reversibile) cu potențial militar care pot fi integrate fizic în corpul uman (ciborgizare) în scopul augmentarii performanței. Raportul prezintă și patru studii de caz în care sunt analizate unele tehnologii din perspectiva fezabilității, aplicațiilor militare, implicațiilor etice, legale și sociale.
Tehnologiile care îmbunătățesc percepția vizuală și conștientizarea situațională au în vedere extinderea percepției senzoriale dincolo de spectrul vizibil, capacitatea de a discrimina, selecta, analiza în detaliu și de a comunica în rețea țintele statice și dinamice în condiții de mascare și camuflare pasivă și activă, precum și integrarea soluțiilor de imagistică computațională. Se estimează că viitoarele conflicte se vor desfășura preferențial în medii urbane dense sau orașe subterane, astfel că accesul la un flux continuu de informații vizuale autentice rămâne un aspect critic, în special în perioadele de criză și conflict. Tehnologiile destinate augmentării oculare sunt atractive și din perspectivă medicală, oferind posibilitatea recuperării sau redobândirii autonomiei pentru persoanele cu diverse patologii oftalmologice.
Într-o logică similară, a optimizării și augmentării senzoriale, se înscrie și o altă direcție de interes menționată în raport, care are în vedere protejarea și îmbunătățirea auzului militarilor prin inserția unei neuroproteze la nivelul urechii medii. Această procedură ar oferi posibilitatea ecranării și filtrarii presiunii acustice în cazul sunetelor intense și precum și capacitatea de a percepe și discrimina sunetele de intensitate foarte redusă. Se estimează că neuroprotezele acustice avansate vor permite transmisia în rețea a informațiilor auditive, procesarea lor externă și eventual forme de “telepatie virtuală” ca urmare a decodarii dialogului intern prin intermediul procesării semnalelor EEG.
O altă tehnologie menționată se referă la restaurarea și controlul muscular prin intermediul unei rețele de senzori optogenetici implantați subcutan. Acest sistem digital implantabil îndeplinește rolul unei interfețe bidirecționale mușchi-computer care permite conectarea la senzori externi purtabili, exoschelete avansate, roboți de luptă și soluții externe de inteligență artificială. Aplicațiile estimate au în vedere augmentarea forței și performanței motorii, posibilitatea implementării unor soluții automate de evitare a pericolului, învățare accelerată, în recuperarea și reabilitarea musculară.
Interfețele directe creier-computer (BCI) este o altă tehnologie revoluționară avută în vedere de autorii raportului, care va permite interacția rapidă, bidirecțională, între indivizi și alte dispozitive precum drone, arme robotice și sisteme informatice. Se estimează că beneficiarii acestor interfețe implantabile vor fi selectați din rândul piloților de avioane de luptă, militarilor din forțele speciale, operatorilor de drone aeriene și terestre, ofițerilor de intelligence. Deși potențialul acestei tehnologii este considerat revoluționar, totuși problemele practice și etice generate de implantarea unor electrozi cerebrali la persoane sănătoase rămân un subiect deschis de discuție.
Această scurtă incursiune în evoluția conceptului de optimizare și augmentare a performanțelor neurocognitive ilustrează dificultățile teoretice și practice la începutul unui nou capitol al neuroștiințelor operaționale. O primă dificultate o reprezintă însăși terminologia, care deși s-a format și maturizat în spațiul anglo-saxon, a fost la început destul de heterogenă și ambiguă. Generalizarea utilizării neurotehnologiilor în domeniul militar a contribuit decisiv la standardizarea vocabularului și operaționalizarea termenilor, precum și validarea lor în limbajul științific internațional.
[1] Johann S. Ach, Beate Lüttenberg, Nanobiotechnology, Nanomedicine and Human Enhancement, LIT Verlag, 2009, pp. 130-136.
[2] John M. Smart. Human Performance Enhancement in 2032: A Scenario for Military Planners 2004-2016. disponibil la http://www.accelerating.org/articles/hpe2032army.html#immune.
[3] Daniel Sarewitz, Thomas H. Karas, Policy Implications of Technologies for Cognitive Enhancement (Sandia Report), Sandia Lab., 02.2007, disponibil la http://prod.sandia.gov/techlib/access-control.cgi /2006/067909.pdf.
[4] National Research Council, Emerging Cognitive Neuroscience and Related Technologies, 2009, disponibil la https://www.nap.edu/catalog/12177/emerging-cognitive-neuroscience-and-related-technologies.
[5] http://www.jonathandmoreno.com/
[6] Opportunities in Neuroscience for Future Army Applications (Summary), disponibil la https://www.ncbi.nlm. nih.gov/books/NBK207987.
[7] Advanced Brain Monitoring, Operational Neuroscience Applications, 2009, disponibil la https://www.biopac.com /wp-content/uploads/b-alert-operational-neuroscience-applications.pdf.
[8] Conference Report, National Neuroscience: Ethical, Legal and Social Issues, 2011, disponibil la http://www.dtic.mil/dtic/tr/fulltext/u2/a550507.pdf.
[9] The Royal Society, Brain Waves Module 3: Neuroscience, conflict and security, 02. 2012, disponibil la https://royalsociety.org/~/media/Royal_Society_Content/policy/projects/brain-waves/2012-02-06-BW3.pdf.
[10] National Research Council. Human Performance Modification: Review of Worldwide Research with a View to the Future. 2012, Washington, DC: The National Academies Press disponibil la https://www.nap. edu/catalog/13480/human-performance-modification-review-of-worldwide-research-with-a-view.
[11] The Grinwall Foundation, Enhanced Warfighters: Risk, Ethics, and Policy, 01.01.2013, disponibil la http://ethics.calpoly.edu/greenwall_report.pdf.
[12] https://www.defense.gouv.fr/content/download/314645/4257720/file/EPS2012-Impact%20de%20la%20 convergence%20techno.pdf.
[13] https://gufaculty360.georgetown.edu/s/contact/00336000014Tm4oAAC/james-giordano
[14] https://www.irsem.fr/data/files/irsem/documents/document/file/1028/Etude_ IRSEM_n42.pdf
[15] https://spotlight.frontiersin.org/winners
[16] https://www.frontiersin.org/research-topics/1255/neuroscience-perspectives-on-security-technology-detection-and-decision-making#articles
[17] https://community.apan.org/wg/tradoc-g2/mad-scientist/m/articles-of-interest/300458.
